În perioada 12-13 iulie în Mediaş se va desfăşura Festivalul Cetate Medievală, ajuns la a X-a ediţie. ”Burgul Mediaşului îşi va deschide porţile sâmbătă, începând cu ora 11 când va avea loc parada cavalerilor, a domniţelor, menestreilor şi a meşteşugarilor. Tradiţia şi istoria breslelor va fi pusă în valoare de către meşteşugari veniţi de pretutindeni”, anunță organizatorii.
În cadrul acestor zile de sărbătoare, publicul va avea ocazia să vadă ceremonii de ridicare la rang de cavaler, dansuri medievale, spectacole pirotehnice, personaje legendare, obiceiuri şi tradiţii de la curtea domnească. În premieră cavalerii se vor întrece în manuirea spadei şi vor participa la un turnir pe cai, unde lăncile se vor rupe în cadrul unei lupte între bine şi rău.
Cetatea Mediaş a fost atestată documentar în 1267 şi consolidată între secolele XV-XVII. De-a lungul secolelor în jurul burgului s-au ţesut multe legende, pornind de la vrăjitoare şi blesteme până la Cavalerii Mediaşului care, alături de oamenii din timpurile medievale, preţuind vinul alb, au cerut breslei aurarilor să şlefuiască 3 generoşi struguri de aur, care puteau fi zăriţi doar la zile de sărbătoare. Strugurii de aur s-au pierdut în negura timpului dar vor ramane veşnic pe emblema oraşului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Burgul Mediaşului , Cavalerii Mediaşului , Festivalul Cetate Medievală , Cetatea Mediașului
Vizualizari: 335


Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Newman
Acum 1 oră
Nastratin Leftogea
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Text
Acum 2 ore
Marcel