Arestată în luna mai sub mai multe acuzații, Ioana Daniela Vonica a plătit sumele care i se impută în Dosarul rețetelor false, fapt care i-a determinat pe judecătorii Tribunalului București să accepte cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Cu toate că a plătit acest prejudiciu, soția celui care a fost Ilie Vonica își susține în continuare nevinovăția. ”În analiza cererii de înlocuire, judecătorul de drepturi si libertăţi trebuie să evalueze atât împrejurările concrete ale faptei dar şi conduita procesuală a inculpatei. Or, în mod evident, această conduită chiar dacă nu s-a modificat (sub aspectul recunoaşterii vinovăţiei), totuşi aceasta apare, ca una procesual corectă de vreme ce inculpata a înţeles chiar și în condiţiile în care se consideră nevinovată, să achite un prejudiciu pe care susţine că nu l-a creat”, se arată în încheierea ședinței din 10 iulie, a Tribunalului București.
Documentul nu face referire la suma achitată de Ioana Daniela Vonica (foto), însă în referatul procurorilor care lucrează la acest caz se estimează un prejudiciu total adus bugetelor publice de aproximativ zece milioane de lei: 8,322 milioane de lei din decontarea unor medicamente fictiv achiziționate și fictiv livrate în baza a aproximativ 1.100 de rețete false, plus alte 1,72 milioane de lei prin deducerea TVA-ului și a impozitului pe profit. Aceste din urmă sume sunt raportate la achizițiile fictive de medicamente realizate de societatea prin intermediul căreia funcționează lanțul de farmacii Rețeta.
O perioadă de arest ”suficientă”
Tribunalul București a luat în calcul și vârsta Ioanei Daniela Vonica (56 de ani), situația ei personală, dar și pregătirea profesională. ” De menţionat că inclusiv măsura arestului la domiciliu reprezintă o măsura punitivă, restrictivă de libertate şi in plus asigură inculpatei posibilitatea de a satisface inclusiv nevoile sale de familie dar si profesionale. In acest context se au in vedere vârsta inculpatei, situaţia sa personală, pregătirea profesională, aspecte faţă de care perioada petrecută in detenţie - de aproximativ 40 de zile, este in mod evident suficientă atât pentru organele de urmărire penală pentru a se asigura de conservarea mijloacelor de probă dar si pentru inculpată pentru a conştientiza necesitatea respectării a unor măsuri menite să conducă la bunul mers al procesului penal si de ce nu şi al respectării dispoziţiilor legale. Deşi infracţiunile pentru care este cercetată reprezintă fapte cu un pericol social ridicat pentru întreaga societate şi care impun sancţiuni pe măsură, la acest moment procesual se apreciază că măsura arestării preventive nu mai este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatei, întrucât gravitatea acuzaţiilor se analizează prin prisma întregului context in care se susţine că au fost săvârşite, iar măsurile preventive nu pot fi transformate in pedepse anticipate”, a mai considerat magistratul Tribunalului București. Decizia sa, de a schimba arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu a fost atacată la Curtea de Apel București de către procurori.
În cazul în care și Curtea de Apel va menține decizia Tribunalului, Daniela Vonica va trebui să se prezinte în fața organelor de urmărire penală și a judecătorului de câte ori este chemată (în fapt singurele momente în care poată părăsi domiciliul) și să nu comunice cu celelalte persoane din dosarul în care este urmărită penal.
În Dosarul rețetelor false, Ioana Daniela Vonica este urmărită pentru multiple infracțiuni, pornind de la ”înșelăciune în formă continuată”, ”evaziune fiscală în formă continuată”, ”spălarea banilor în formă continuată” și până la ”uz de fals în formă continuată”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ilie Vonică , Tribunalul Bucureşti , Apel Bucureşti , Tribunalului Bucureşti , Ioana Daniela Vonica , Ioanei Daniela Vonica , Daniela Vonica , În Dosarul Carpatica
Vizualizari: 2684
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Valentino Versace
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Adrian
Acum 9 ore
Newman