Circuitul de autocross din spatele Bazei "Pompierul", din cartierul Ştrand, găzduiește sâmbătă, ȋncepând cu ora 10:00, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Slalom Paralel.
Concursul va începe cu o manşă de antrenamente cronometrate, pe o lungime de doi kilometri, pe baza căreia se întocmesc lista şi perechile de start. Însă, înaintea acestei manşe se mai organizează un tur de recunoaştere a traseului, pentru ca piloţii să se familiarizeze cu circuitul. Circuitul este compus din două trasee distincte, legate și ȋntrepătrunse, printr-o construcție de tip pod, care are o lungime de patru kilometri și combină porțiunile de macadam cu cele de asfalt.
Piloţii vor concura la clasa I (maşini până la 1400 cmc), clasa II (maşini între 1401-1600cmc), clasa III (maşini între 1601-2000 cmc), clasa IV (maşini peste 2000cmc şi autovehicule artizanale), clasa juniori (maşini pâna la 1400 cmc) şi clasa OPEN.
Pilotul sibian, Mihai Manuil, este unul dintre cei mai talentaţi tineri şi va participa atât la Clasa Open, cât şi la Clasa II. Înaintea acestei etape, sibianul se află pe locul doi în clasamentul general Open, fiind în luptă directă cu liderul Octavian Tîrnovan. “Sunt la mare bătaie pentru locul I la Open cu Octavian Tîrnovan, care este un pilot foarte bun. Nu mă aşteptam să pilotez atât de bine sezonul acesta şi să fiu atât de aproape de el. Având în vedere că am cea mai slabă maşină din campionat. Însă, în ciuda acestui fapt, îmi doresc să fac o figură frumoasă”, a declarat Mihai Manuil, pentru Turnul Sfatului.
La final, rezultatele piloţilor vor fi încadrate în clasamente împărţite pe clase, echipe, Open şi Cupa Şcoli Pilotaj – individual şi echipe.
Evenimentul este organizat de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv în colaborare cu ACS Pro Drive Sibiu.
Sursă foto: www.rallymagazin.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Slalom Paralel , Turnul Sfatului , Mihai Manuil , Federaţia Română , Clasa Open , Automobilism Sportiv , Cupa Şcoli Pilotaj , Octavian Tîrnovan , Pro Drive Sibiu , Finala Campionatului Naţional
Vizualizari: 624


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
@Marti
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
George
Acum 7 ore
Vivi Dragan
Acum 8 ore
HBomb