Miercuri,
18.09.2024
Innorat
Acum
15°C

Spitalul Judetean anunta investitii de 18 milioane de lei, printr-un proiect cu fonduri europene

Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Sibiu a anunțat marți câştigarea unei finanţări de 18 de milioane de lei din fonduri europene pentru dezvoltarea în cadrul instituţiei a unui Centrul de Cercetare Medicală.

Dosarul pentru atragerea acestei finanţări pentru proiectul „Centru de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult” a fost depus în 2013 la Ministerul Educației iar semnarea contractului de finanţare s-a realizat de către ambele părţi la începutul acestei luni. Totodată, în luna iulie a anului curent, Consiliul Județean Sibiu, a aprobat acordarea cofinanţării de până la 25% pentru investiţie.

„Am câştigat finanţarea iar în cadrul proiectului un RMN 3 Tesla, un angiograf, în general aparatură performantă. Una din condiţiile de finanţare este să implementăm proiectul până la data de 30 noiembrie 2015, altfel nu mai beneficiem de această finanţare. Prin urmare, până în octombrie anul viitor acest centru de cercetare trebuie să fie funcţional. Centrul va fi unul deosebit de util pentru toate specialităţile medicale”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Vasile Spinean.

Derularea proiectului va permite achiziţionarea de aparatură medicală de înaltă performantă. Este vorba de un RMN 3 Tesla, un angiograf, un computer tomograf, dar şi alte aparate cu tehnologie de vârf, dând astfel posibilitatea efectuării de investigaţii medicale complexe.

Aparatura de ultimă generaţie va ajunge la Sibiu cel târziu în luna noiembrie a anului viitor iar  pentru achiziţionarea tehnicii medicale va fi necesară organizarea de licitaţii.

„Vom achiziţiona aparatură pentru tot ce înseamnă patologie vasculară, pentru toate tipurile de patologii cu implicaţie vasculară. Cardiologia este unul dintre principalele domenii, pentru că ea se ocupă de vasele de sânge, dar şi neurologia cu pato¬logia vasculară neuro¬logică, obstetrica – gine-cologia cu tot ce înseamnă patologie indusă, patologia nefrologică, patologia vasculară a arterei renale. Va fi un centru util fiecărei specialităţi”, a declarat și Dr. Radu Chicea, Director medical al SCJU Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

mosu

Acum 10 ani

F b dle Spinean daca ati reusit ceva ptr acest spital unde de ceva vreme se intampla numai lucruri bune. felicit si consiliul judeteanptr implicarea masiva cu fonduri si proiecte ,Vad ca faceti o conlucrare buna cu institutia judeteana si rezultatele se vad Cred ca unmanager din afara este mai potrivit decat un medic din interior ptr a cond. sp. clinic univ. de urgenta ...............
Raspunde

Ana

Acum 10 ani

Felicitari d-lui Spineanu, seriozitatea si priceperea isi spune cuvantul
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

mega-abureli...mai bine curatati jegul care e la orice pas in spital...o sa avem centru de cercetare si un jeg de spital! dar ca la romani...nu suntem in stare sa vedem padurea din cauza copacilor!!!
Raspunde

alin

Acum 10 ani

Cand se construieste noul Spital Judetean de la Poplaca?
Raspunde

vasilica

Acum 10 ani

cind tarani din nordu judetului vor fi conectati la ce se intimpla si vor vota cu capu nu cu primaru care ii duce de mina la cabina de votare si spune pe cine s-a puna stampila ca de nu nu le mai da indemnizatia sociala ,votati ,botesch daca vrei ca traba s-a mearga ceas daca nu promisiuni si 4 ani stagnare ,mai votati si fara resentimente de frustrare ca va nenorociti cu mina voastra ,dar mai mult nenorociti un judet intreg
Raspunde

POLITRUC INCOMPETENT

Acum 10 ani

asta e un politruc, incompetent ca orice politruc, presh in fatza sefilor politici (tata CINDREA!), pe care-i pupaceste-n f.u.n.d. chiar si daca aia se feresc... cu fortza baga botu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus