Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Cum am semnat pentru cat mai multi candidati la Presedintie

În cele mai aglomerate locuri din zona centrală sau în faţa sediilor partidelor s-au instalat în ultimele săptămâni standurile unde se strâng semnături pentru candidaţii la prezidenţiale. Am încercat să vedem cum poți semna pentru mai mulți candidați.
 
Pentru Klaus Johannis, desemnat candidat al Alianţei Creştin Liberale pe 11 august, susţinătorii, toţi tineri, cel mai probabil studenţi, s-au mobilizat să strângă semnături, zilnic, timp de aproximativ opt ore. Un băiat şi o fată aveau un stand în faţa magazinului Dumbrava unde întâmpinau cu entuziasm trecătorii. Spun cu entuziasm, pentru că erau veseli observând că la ei era mereu cineva, iar la standul de la doi metri distanţă, unde se strângeau semnături pentru Elena Udrea nu poposea aproape nimeni. Băiatul îmi explică relaxat ce trebuie să completez, e atent să nu greşesc, iar când îl întreb dacă se opresc mulţi sibieni să semneze îmi răspunde arătând spre standul din apropiere: „Oh, da, la noi vine lumea, nu ca la ei”. Îmi iau buletinul şi mă îndepărtez. Aştept să văd unde se opresc trecătorii. Imediat după mine, pe aceeaşi listă semnează un cuplu. La Elena Udrea, tot gol. A doua zi, revin să văd cum merge treaba la standul vecin. Domnişoara care se ocupa de strângerea semnăturilor spune că e acolo de luni. Când o întreb dacă vine lumea dă din cap „Aşa şi-aşa. Mai mult băieţi, în general, şi rar câte o doamnă. O plac mai mult domnii pe Elena Udrea”. Se oferă să scrie ea datele, iar apoi mă roagă să semnez. Îi urez spor la treabă şi îmi zâmbeşte „Să sperăm”.
 
Oamenii lui Ponta, cei mai harnici
 
Am plecat apoi să văd dacă Victor Ponta, candidatul oficial al PSD la președinție are susţinători la Sibiu.
Vizitele prin faţa sediului PSD de miercuri şi joi nu au dat rezultate, în faţa partidului nemaifiind niciun stand de strâns semnături. Vineri mă duc şi bat la uşă. Întreb dacă mai pot semna pe undeva şi o doamnă foarte amabilă îmi răspunde că ei au terminat de strâns semnăturile, dar mă roagă, dacă nu mă grăbesc, să îi completez un chestionar. Accept. Completez datele personale - câmpuri obligatorii pentru verificarea validităţii datelor, după cum era specificat - apoi răspund la întrebări de genul „Cu cine veţi vota în primul tur?” „Pe cine v-aţi decis să votaţi în al doilea tur?”. După ce termin, doamna la fel de amabilă îmi mulţumeşte şi mă invită să mai trec pe la ei oricând, „pentru orice informare, noi suntem aici”.
 
Pentru Tăriceanu nu doar semnături, ci şi susţinători
 
Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier şi preşedinte al PNL şi-a anunţat candidatura pentru prezidenţiale la sfârşitul lunii iunie. Când am pornit să îi caut standul am avut parte de o surpriză. Semnăturile pentru Călin Popescu Tăriceanu se strâng la sediul de lângă Piaţa Cibin. Întru şi întreb dacă mai pot semna. Mi se răspunde că da, apoi o doamnă – erau trei -, mă întreabă cum o fată aşa tânără e interesată de politică. Evit răspunsul şi menţionez că nu sunt chiar aşa tânără, Îmi zâmbeşte şi apoi începe să completeze datele din buletin. Operaţiunea durează ca şi în celelalte locuri câteva secunde. Dau să plec, când aceeaşi doamnă mă surprinde întrebându-mă dacă nu vreau să mă alătur campaniei lui Tăriceanu. „În 27 vine domnul Tăriceanu la Sibiu. Nu trebuie să vă înscrieţi în partid şi dacă ne ajutaţi la aceste acţiuni nu o să aveţi niciun fel de obligaţii faţă de partid”, arată femeia. Care acceptă cu zâmbetul pe buze răspunsul prin care îi transmit că o să mă mai gândesc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

9 comentarii

Zorro

Acum 10 ani

Semnaturile astea sunt un mare zero barat ,presedinte va fi ,aproape sigur Victor Viorel Ponta ,asa se pare ca au hotarat americanii.....ce voteaza gloata conteaza doar la capitolul statistica!
Raspunde

Mihai

Acum 10 ani

nu cumva e interzis prin lege sa semnezi pentru mai multi candidati? sa nu fie un autodenunt articolul acesta...
Raspunde

Mihai

Acum 10 ani

Legea 370/2004 - Art.4 alineatul 2 - grija mare cu semnatul in stanga si dreapta. ar trebui mai multa responsabilitate.
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Formular strângere de semnaturi pentru candidatul propus de Partidul Comunist Român _(1 Septembrie 2014)____ ***npcr.ro/formular-strangere-de-semnaturi-pentru-candidatul-propus-de-partidul-comunist-roman/
Raspunde

B.Utoru

Acum 10 ani

Normal, democratic şi logic ar fi ca un cetăţean să poată semna pentru oricâţi candidaţi vrea. A fi de acord ca o persoană să candideze nu trebuie condiţionat de acordul dat şi altei persoane să candideze. Votul la alegeri e altceva.
Raspunde

oracolu de sibiu

Acum 10 ani

bai toti careati semnat pentr-u ponta nu sunteti sibieni s-au sunteti cu multe bube in capp veti avea oprobiul sibienilor adevarari dupa ce esecu lui ,copy -paste va face efectele ,nu vati saturat de umilnta 25 deani votati in continiuare copii de nomenclaturisti si contopisti de birou ,ba vreti reidustrializare votati ,johannis ,ba uitativa pe cine ati votat s-a va conduca judetu ,pe acest sibian get beget [cindrea ] care s-a facut de tot risu la congresu psd de la alba ,a fost singuru care si-a criticat judetu si pe viitoru presedinte sibian get beget [johannis ] nu este destul ca il platim ne mai si detracteaza judetu si sibiul ,ba asta s-a ajunga la ciolan este in stare s-a ne vindape toti sibieni cum o face de 14 ani de cind la batut la candidatura la functia de primar necunoscutu pe atunci [2000 ] johannis .sper s-a aveti un moment de luciditate si s-a votati cu capu nu cu cirnatu si sosoni
Raspunde

api

Acum 10 ani

\"bai\" oracole de Sibiu : pentru nu se scrie cu cratima, sau nu se scrie cu cratima, va-ti se scrie cu cratima, uitati-va se scrie cu cratima, sa v se scrie cu cratima si altele .... Apropo, daca vrei sa sti ce inseamna cratima si alte reguli... pune mana pe carte si dupa aceea critica-i pe altii !
Raspunde

@7

Acum 10 ani

Nu-l baga-n seama pe cel de la 6 ,asa e el...analfabet lingau pupincurist al lui chiolhannis-6 case...e plin forumul de comm-urile lui idioate si fara noima!
Raspunde

@7

Acum 10 ani

De ce nu spui tu cu catrima ceea ce spune el, dar pe tine nu te duce capul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus