Marţi,
17.06.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Concluzia Congresului de Pneumologie de la Sibiu: Fumatul in spatiile publice trebuie interzis imediat!

Preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar din Societatea Română de Pneumologie (SRP), prof.dr. Dorin Vancea, cere interzicerea cât mai rapid a fumatului în spaţiile publice. "Cancerul este cel mai negru lucru care se poate povesti, cancerul bronhopulmonar, în problemele de cancer. Vreau să ştiţi că mortalitatea este aproape sută la sută. (...) Ne aflăm în această situaţie în primul rând din cauza lipsei de interdicţie a fumatului în spaţiile publice. Chiar şi ungurii care au cea mai mare incidenţă, până la urmă le-a venit mintea la cap şi de la 1 ianuarie anul acesta au interzis fumatul în spaţiile publice", a explicat joi, într-o conferinţă de presă, prof. dr. Dorin Vancea, citat de Agerpres. 
Fumatul în spațiile publice este principala cauză a cancerului bronhopulmonar, "cel mai rău din toate cancerele", care înregistrează la noi, o incidenţă de 40 de cazuri la mia de locuitori.  
Preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar din Societatea Română de Pneumologie (SRP) atrage atenţia că pacienţii români "nu au şi nu vor avea şanse egale" la tratament eficient de ultimă generaţie, al cancerului pulmonar, ca cei din restul UE. 
Numai 20 % din românii cu cancer pulmonar mai reuşesc să se lupte cu boala datorită medicilor, iar restul mor. "Cancerul bronhopulmonar este cel mai rău dintre toate cancerele. Are supravieţuirea cea mai mică şi se diagnostichează cel mai târziu. Aproximativ 20% din pacienţii cu cancer pulmonar vor mai putea beneficia de un tratament în scopul vindecării. Pentru restul, lucrurile sunt foarte târzii", a spus prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, membru fondator al Grupului de Lucru pentru Cancerul Pulmonar din cadrul SRP. De asemenea, specialiştii pneumologi sunt îngrijoraţi în privinţa creşterii numărului de pacienţi cu cancer pulmonar, mai ales în rândul femeilor. 
Nu doar fumătorii activi trebuie să fie îngrijoraţi în privinţa riscului de cancer pulmonar, dar şi cei pasivi. Riscul creşte cu până la 50% dacă stau în preajma fumătorilor, în spaţii unde s-a fumat sau dacă au bunici fumători. 
 
Peste 400 de specialişti au participat, joi, la ceremonia de deschidere a Congresului Naţional al Societăţii Române de Pneumologie 2014, de la Sibiu. eveniment organizat o dată la doi ani.
 
4.000 de chimicale într-o singură țigară
 
Site-ul Smoke Free Forsyth, realizat pentru a-i ajuta pe locuitorii ţinutului Forsyth din Carolina de Nord să se lase de fumat, a arătat că ţigările conţin nu mai puţin de 4.000 de chimicale, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
 
Arsenicul, care se foloseşte pentru a otrăvi şobolanii, sau acetona, care îndepărtează vopseaua de pe unghii, se găsesc în ţigări.
 
Amoniacul, folosit la curăţarea toaletei, butanul (combustibil uşor), hexamina (întrebuinţată la aprinderea grătarului), monoxidul de carbon, acidul acetic (oţetul), cadmiul (folosit pentru producerea bateriilor) se află şi ele în ţigări.
 
De asemenea, găsim cianura în ţigări şi insecticidul interzis numit DDT.
 
Ţigările conţin şi formaldehidă, care este folosită la conservarea cadavrelor animalelor, hidrazină (combustibil pentru rachete) şi acidul stearic, ce se găseşte în lumânări.
 
În ţigări găsim şi plumb, care este otrăvitor în cantităţi mari, şi poloniul, un element radioactiv care cauzează cancer.
 
"O problemă majoră a ţigărilor este că ele conţin sute de alte ingrediente, nu numai cele naturale din planta de tutun", a declarat doctorul Luz Claudio pentru Medical Daily. "Ceea ce complică acest lucru şi mai mult este că respectivele chimicale, atunci când ard, formează alte chimicale care au şi ele efecte nocive asupra sănătăţii", a mai precizat medicul.
 
 
Sursa foto: http://www.justkickitnow.com/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

8 comentarii

Antiportocalii

Acum 10 ani

Noi nu fumam tigari, eu si toata familia mea fumam trabuce de piele care is cunoscute sub denumirea populara de cariciuri. Cariciul nu contine substantele alea, ci doar seva care este hrana noastra cea de toate zilele.
Raspunde

felicia

Acum 10 ani

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde

Spatiu public

Acum 10 ani

Ar fi fost interesant sa defineasca si notiunea de \" spatiu public \".Conform definitiei ar trebui INTERZIS fumatul cu desavarsire. Faptul ca nu se mai fumeaza in restaurant de exemplu nu va duce la reducerea incidentei cancerului. Va dau un exemplu din Germania - nu se fumeaza in restaurant dar e un dute vino permanent intre restaurant si locul de fumat aflat la usa restaurantului! Deci se fumeaza pe strada- tot spatiu public! Daca s-ar prohibi, ceea ce nu cred din cauza considerentelor economice, s-ar fuma si mai mult, vezi prohibitia alcoolului in USA. Ergo, parerea mea este ca ridicarea nivelului de educatie ar fi o masura mult mai eficienta corelata eventual alte metode care sa descurajeze consumul de tutun.
Raspunde

gina

Acum 10 ani

Fumatul trebuie interzis! Cine nu e convins ca trebuie sa se lase, poate fuma acasa la el sau la altii daca ii dau voie. E singura modalitate de a avea rezultate, restul sunt povesti!
Raspunde

vasiladi

Acum 10 ani

@gina de acord -in elvetia tigarile costa cam 9 chf pachetul pret din care 2 chfmerg direct la sanatate la momentul cumpararii
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Să se interzică dracului totate alea , dar să se legalizeze masturbarea în spațiul public.
Raspunde

@6

Acum 10 ani

Scumpirea tigarilor duce la o si mai mare rentabilitate a contrabandei. In Hamburg, spre exemplu, peste jumatate din pachetele de tigari goale numarate la centrul de primire al hartiei proveneau din contrabanda. Ok, este oras port, dar scumpirea la infinit duce mai degraba la sume mai mici incasate din taxe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus