Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
14°C

HC Sibiu vrea o victorie pentru a face uitat esecul usturator din fata liderului: "Mergem la Craiova sa castigam"

Handbaliștii de la HC Sibiu ȋncearcă să-și revină după eșecul dureros suferit etapa trecută, când au fost "pulverizați" cu 36-20 de liderul campionatului, CS HC Adrian Petrea Reșița. Trupa antrenată de către Matei Damian va dispune de o nouă deplasare, la Craiova, unde va da piept cu ocupanta locului șase, Universitatea Craiova, formație care a fost ȋnvinsă o singură dată ȋn primele cinci etape, exact ca echipa sibiană. Dacă handbaliștii de la HC Sibiu vin după un insucces pe care trebuie să-l facă uitat cât mai repede, craiovenii se laudă cu victoria categorică cu CSM Sighișoara, 43-32, din etapa trecută.

"Este un joc foarte dificil cu o echipa cu pretenții cu un joc ȋn creștere și rezultate pe măsură. Sezonul trecut am pierdut fără drept de apel ȋn ambele jocuri disputate, atât ȋn deplasare cât și pe teren propriu, ȋnsă acest joc sperăm că va fi diferit. Am crescut și noi față de anul trecut. Am urcat ȋn prima jumătate a clasamentului și trebuie să facem tot posibilul să ne menținem acolo", a declarat Matei Damian, antrenor HC Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Dintre cei trei jucători indisponibili (Purcărea, Muntean și Grozav) din etapa trecută, doar Muntean este complet refăcut pentru partida din weekend. "Muntean și-a revenit și va juca deja de sâmbătă. Ceilalți doi, din păcate, sunt ȋncă ȋn refacere, avem speranțe pentru jocul cu Clujul, să-i putem vedea ȋn teren. Aportul lor contează foarte mult ȋn jocul echipei noastre", a mai precizat tehnicianul sibian. Dorin Purcărea are o leziune musculară, ȋn timp ce Grozav suferă de o entorsă la gleznă.

Meciul dintre Universitatea Craiova și HC Sibiu contează pentru etapa a șaptea a Diviziei A, seria B, și se va disputa sâmbătă, 18 octombrie 2014, ȋncepând cu ora 13:45, la Craiova.

Partida din etapa a șasea dintre HC Sibiu și CS Universitatea Cluj, din Sala "Transilvania" Sibiu, care trebuia să se dispute astăzi, a fost reprogramată pentru data de 1 noiembrie 2014, de la ora 18:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

2 comentarii

mari

Acum 9 ani

https://www.globallshare.com/ro/2824594.html
Raspunde

iulia

Acum 9 ani

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! *** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus