Sâmbătă,
18.05.2024
Parțial Noros
Acum
20°C

SIBIU. Cod galben de ploi, lapovita si ninsoare

Meteorologii avertizează că vremea se va strica, începând cu această seară, când ploile vor lua locul cerului senin din ultimele zile. Specialiștii au emis și două coduri galbene, valabile și pentru județul Sibiu, care intră în vigoare la ora 21.

Potrivit prognozelor, va ploua abundent în această noapte. "În zona montană aferentă judeţului Sibiu va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zona de creastă vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare", arată meteorologii. Aceștia avertizează că ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a zonei, iar vântul se va intensifica treptat.

De mîine noapte, vremea se va răci accentuat și va continua să plouă, iar în vigoare intră un nou cod galben. "Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi temporar 50...60 km/h. În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (23/24 octombrie) şi în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali. Trecător va ninge şi pe crestele celorlalte masive montane", arată meteorologii.

Materiale antiderapante, doar pentru o săptămână

Iarna timpurie anunțată de meteorologi ar fi o problemă pentru autorități, care încă nu au semnat contractele de achiziții pentru materialele antiderapante ce urmează să fie folosite la deszăpezire. Pentru drumurile județene, SC Drumuri și Poduri SA mai are nisip și sare pentru o singură săptămână. "În zona de munte, la Păltiniș și Jina, asigurăm non-stop serviciul de deszăpezire. Mai avem și un stoc de 50 de tone de material antiderapant, care ar asigura necesarul pentru o săptămână. Până în 15 noiembrie, data limită prevăzută de lege, vom avea semnate toate contractele de achiziție pentru sezonul în curs", explică directorul Drumuri și Poduri SA, Nicolae Muntean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 314

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus