Toți deputații Sibiului au votat acum mai bine de un an pentru eutanasierea câinilor fără stăpân în termen de 14 zile de la capturarea acestora. Frăticiu zicea că a făcut-o deoarece se gândea la copilul lui, Cazan vorbea de un nou ”moment zero” în acest domeniu, Tămâian a votat ”pentru” doar ca să se contrazică printr-un comunicat trimis două zile mai târziu, iar Ganț își motiva votul doar ca să nu mai aibă ce să zică primarii care invocă ”neputinţa rezolvării problemelor din cauză că nu există un cadru legal”. Pe Raluca Turcan nu am auzit-o să motiveze în vreun fel acel vot.
Și s-au culcat liniștiți parlamentarii, că au mai asudat la o lege întru prosperitatea acestei țări. O lege proastă, o lege dată la presiunea mediatică ce a fost creată doar pentru a acoperi alte probleme ale țării, o lege care a rezistat doar șase luni. Dar care, în aceste șase luni, ne-a creat imaginea unui stat barbar. Un alt loc din lume unde, din neputință și obtuzitate, oamenii preferă să dea cu parul. În acele șase luni, au mai fost oprite și campanii de sterilizări (vezi cele de la Sibiu) care ar fi putut duce înspre rezultate favorabile. Pus numeroase alte efecte negative și niciunul, dar absolut niciunul pozitiv (dacă satisfacția unora de a vedea câini uciși e efect pozitiv, atunci vă rog să mai mergeți la doctor).
Bun, pe tema asta s-a discutat mult, consider că pentru orice cetățean întreg la minte sterilizarea și celelalte măsuri non-criminale constituite pachetul de soluții reale.
Dar ce facem cu parlamentarii? Cu ce plătesc Cazan, Frăticiu, Tămâian, Ganț și Turcan pentru faptul că au votat o lege proastă? Cum răspund ei pentru că nu i-a durut mâna și nici mintea atunci când au votat? De plătit, nu plătesc, căci doar ei își fac legile. Iar până la alegerile următoare, cine le mai ține minte greșelile?
Ar putea, totuși, să voteze altceva, o lege care să alunge vidul din domeniu. Dar asta ar însemna să muncească, dacă nu vine cineva cu proiectul gata făcut. Și ați mai văzut voi parlamentar cocârjat de muncă?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pe Raluca Turcan
Vizualizari: 321
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
V.
Acum 8 ore
Coste s
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Sibian