Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

“E prea frumos, vin oameni si-mi zic ca din cauza mea s-au apucat de sala"

Cu toţii am ajuns la un moment dat în care ne-am întrebat: “Oare ce mi se potriveşte, ce mă face fericit?”, după ce am încercat diferite activităţi, care s-au dovedit, în final, a fi sortite eşecului. La 24 de ani, sibianca Andreea Ungureanu ascunde o poveste care poate fi luată ca exemplu de oricine doreşte să se regăsească pe el însuşi.

“Simţeam că trebuie să fac ceva, ajunsesem la un punct în care spuneam că nu am făcut nimic care să mă reprezinte”, îşi începe povestirea

 “Toată nebunia” a început acum nouă luni, când a fost îndemnată de un coleg să înceapă pregătirea împreună, la o sală de fitness. “Mai dintr-o glumă în alta am ajuns acolo, moment care mi-a schimbat viaţa. mai ales că am avut şi nişte probleme medicale. Eu înainte eram o fire impulsivă, nu aveam răbdare. Acum  gândesc de două ori înainte să acţionez. Nu m-am aşteptat, a fost un şoc”, rememorează momentul ca şi când s-ar petrece exact sub ochii noştri.

După doar două săptămâni, Claudiu Streza, antrenorul său, i-a simţit imediat ADN-ul, acel aluat din care sunt făcuţi mai marii luptători. “Mi-a spus direct <>>, mie mi-a venit să râd, apoi a zis >>Ridică-te puţin pe vârfuri. E ok>>. Nu ştiam la ce se referă, eram <>>. Mi-a explicat despre ce e vorba şi mi-a zis să nu-mi fie frică, că el mă ajută cu dietă, antrenament, supliment, de tot ceea ce am nevoie. De la început a avut încredere în mine. Îmi zicea: “Mai pune cinci kilograme”, iar eu îi replicam că nu mai pot, însă, în final, reuşeam”, dezvăluie sportiva.

Aşa a ajuns să se pregătească pentru concursuri, iar în numai patru luni de pregătire intensă a participat la o competiţie de bikini fitness, “Tiger classic”. “Erau oameni care mă vedeau de la o lună la alta şi ziceau <>>. Aveam o dietă strictă, cinci zile pe săptămână fără carbohidraţi şi două zile cu carbohidraţi. Cu o zi înainte de primul concurs, mă uitam în oglindă şi nu-mi venea să cred”, se observă entuziasmul pe chipul său. Concursul l-a terminat pe ultima poziţie, prilej pentru oricine de a fi descurajat,  nu şi în cazul ei, pentru care lupta era mult mai importantă decât triumful. “Pe scenă, am fost întrebată de cât timp fac sală. Când le-am răspuns că de patru luni şi o săptămână, toată sala a amuţit şi a început să aplaude. Mă simţeam ca şi cum eu aş fi câştigat marele trofeu”, rememorează Andreea.

Ambiţia a dat roade, iar după încă patru luni, a participat la un concurs internaţional, “Pro Nutrition”, unde au fost prezente 15 concurente. “Am terminat pe opt din 15. Nu mă aşteptam, pentru că erau fete şi din alte ţări. Pregătirea a fost titanică, era descărcarea aceea de carbohidraţi, pur şi simplu aveai impresia că erai sleit de puteri”, dezvăluie aceasta.

Se antrenează 6/7 zile din săptămână şi parcă, totuşi, nu se satură. Umorul său este de-a dreptul cuceritor, umor care ar putea să descreţească orice frunte încruntată din sală sau cu care ia contact: “Eu aş merge şi duminica. Claudiu îmi spunea <>, dar eu nu mă dădeam plecată nicicum". Foloseşte o dietă ketogenică, foarte săracă în carbohidraţi şi bogată în proteine şi grăsimi. “Mâncarea mi-am adaptat-o după gustul meu, dar din ce aveam nevoie să mănânc. De la cinci mese, cât aveam la început, acum am câte trei”, susţine aceasta.

Secretul ar fi că nu trebuie să găseşti niciun fel de scuze. “Degeaba îţi zic să faci antrenamentul x sau y şi tu nu-l faci sau dacă tu vii şi-mi spui că ai mancat ceva, şi tu ai mâncat altceva, nu faci nicio treabă. Te minţi pe tine însuţi”, avertizează sportiva.

Andreea s-a regăsit pe ea însăşi, iar acum nu mai percepe viaţă fără sportul de care spune că s-a îndrăgostit. Și-ar dori şi ca alţii să-i ia exemplul, iar acum, s-a înscris şi la un curs de personal trainer. “E prea frumos, vin oameni şi-mi zic că din cauza mea s-au apucat de sală, nimic nu poate fi mai motivant. Îmi doresc să ajut, pentru că şi eu am fost susţinută la rândul meu”, îşi încheie povestea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

5 comentarii

maria

Acum 10 ani

\"Pe şcenă\"??? - Corect se scrie \"scenă\"
Raspunde

viktor viorel ponta ortodoxul

Acum 10 ani

fă mario, se scrie scenă dar se citește șcenă.
Raspunde

Vasile

Acum 10 ani

si totusi ce rost are articolul asta? In se sens se numeste asta jurnalism???
Raspunde

Ion

Acum 10 ani

Vasile tu oricum nu intelegi nimica, mai bine ia praf de mers si meri la nani.
Raspunde

george

Acum 10 ani

dieta cu pizza , mc , dulciuri , healthy life :))))))))))))) plus ca aveai fata la dieta de ziceai ca esti mumie
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus