Vineri,
19.04.2024
Cer Senin
Acum
1°C

Constructie prabusita din cauza zapezii, vizavi de Hilton. Nimeni nu a fost ranit

Construcția aflată vizavi de hotelul Hilton și folosită în general de câțiva comercianți care întâmpinau vizitatorii de la Grădina Zoologică s-a prăbușit din cauza zăpezilor din ultimele zile. Imaginile alăturate au fost trimise redacției Turnul Sfatului de către un cititor. Acesta atrage atenția că oamenii puteau fi răniți din cauza proastei întrețineri a construcției.

”O simplă zăpadă nu poate aduce doar bucurie în sufletele copiilor, ci dimpotrivă poate chiar să-i rănească, asta din cauza inconștienței unor administratori lipsiți de responsabilități. Din fericire, în cazul nostru, în acele momente care se puteau încheia într-un mod tragic, nu se afla nimeni în preajma acestei construcții care este destul de populată, în special de cei micuți. Pe această cale dorim să tragem un semnal de alarmă celor care cred că o construcție trebuie îngrijită și administrată doar în perioada în care activează. Am fi foarte recunoscători dacă ar putea fi publicat acest articol în numele tuturor părințiilor care dintr-o simplă plimbare la Gradina Zoologică ar putea deveni o zi de coșmar”, a transmis redacției cititorul care a surprins imaginile alăturate.

Reprezentanții Primăriei Sibiu spun, la rândul lor, că au aflat de situația apărută și au luat deja legătura cu proprietarii construcției. ”Nici terenul și nici construcțiile acelea provizorii nu ne aparțin însă reprezentanții Domeniului Public au contactat proprietarii pentru a remedia situația”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al primăriei Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus