Aproximativ 4000 de oameni vor veni la serviciu pe șoseaua Sibiului, la numărul 186, de la finele acestui an. Cel puțin acestea sunt planurile care vor transforma Kromberg & Schubert în cel mai mare angajator străin din județ.
Creșterea numărului de angajați vine după extinderea spațiilor de producție, extindere finalizată anul trecut. În urma acestor investiții, halei inițial construite pe o suprafață de 8.000 de mp i-a fost alăturat un nou spațiu de producție, cu o suprafață de 20.000 de mp. ”Hala nouă se va modulariza pentru noul proiect, iar în hala de 8.000 de mp vor fi produse efectiv cablurile”, explică reprezentanții producătorilor de cabluri pentru industria auto.
Mai bine de 2.000 de nou angajați
”Angajăm 2000 de operatori și 400 de specialiști”, este mesajul pe care îl promovează acum reprezentanții Kromberg & Schubert România Me SRL. Imensa campanie de angajare promovată în orașul cu 47.000 de oameni este preconizată să acopere necesarul companiei producătoare de cabluri pentru următorii zece ani.
”Credem în Mediaș, în potențialul acestui oraș, altfel această extindere nu ar fi fost făcută. În acest moment, sunt 2.300 de angajați. Sper să ajungem la 4.000 de angajați până la sfârșitul acestui an. Deci vom avea o recrutare destul de consistentă în acest an. În principiu, aceasta este planificarea pentru următorii zece ani”, declară Ciprian Hanea, directorul general al companiei care va deveni cel mai mare angajator străin din județul Sibiu.
Fabrica producătoare de cabluri auto a fost deschisă la Mediaș în urmă cu zece ani. Concernul din care face parte are spații de producție în peste 30 de locuri din lumea întreagă, având o istorie de 110 ani.
Fidelitatea răsplătită mai întâi
”Vor fi angajați 2.000 de muncitori și 400 de specialiști. Prin specialiști noi înțelegem șefi de echipă, electricieni, șefi de schimb, ingineri, planificatori logistică, economiști, trainer, mecanic, reglor, sculer. De asemenea, căutăm ingineri cu studii pe partea de mecanică, electromecanică, TCM”, explică Elena Sajgo, specialist HR în cadrul companiei din Mediaș. Ea subliniază faptul că grila salarială caută să stimuleze mai ales fidelitatea, în primul rând. ”Apoi, alături de salariu, oferim prime de productivitate stabilită în funcție de dificultatea fiecărui proiect în parte. Avem prime de Paști, Crăciun și concediu, oferim bonuri de masă, transport gratuit și foarte multe proiecte destinate ajutorării angajaților. În sensul în care există o politică de promovare internă. Adică orice muncitor angajat care are și studii de electrician, de exemplu, și poate și ceva experiență pe această parte, în momentul în care apare post disponibil pentru el îi facem automat transferul și îi modificăm și salariul, în paralel cu funcția”.
Din Mediaș, compania coordonează și un centru de cercetare-dezvoltare creat la Sibiu, în cadrul căruia lucrează aproximativ 70 de ingineri. Principala misiune a acestora este proiectarea, munca lor fiind folosită în întreg concernul Kromberg & Schubert. Tot la Sibiu, mai există și un ”centru de competențe pe partea de IT”, care urmează a crește inclusiv pe partea de angajați.
Criză de forță de muncă?
”Oficial, conform datelor Agenției pentru ocuparea forței de muncă, în Mediaș sunt 600 și ceva de șomeri. Dar, sigur, aceștia sunt cei «în plată», mai sunt și alții care au ieșit din acest sistem de protecție”, arată primarul Mediașului, Teodor Neamțu. El spune că nevoia de angajați a celor de la Kromberg & Schubert va fi acoperită și din localitățile învecinate.
”Pe de altă parte, eu sunt extrem de fericit că s-a deschis această nouă linie de producție și se fac angajări. Vă dați seama, că la fiecare nou angajat cresc veniturile la bugetul local, prin cotele defalcate. Mai am și alte semnale de la alți investitori că vor să creeze noi locuri de muncă. Așa că, una peste alta, cred că în 2016 ne vom confrunta cu o criză de forță de muncă”, apreciază Neamțu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 5 ore
Kokos
Acum 5 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt