Marţi,
15.10.2024
Innorat
Acum
6°C

Democratia Sibiului sta in Constantin Sofronie. E singurul presedinte ales

O singură organizație județeană de partid din județ are o conducere aleasă. Fie că vorbim de PNL, PSD, UNPR, PMP, PRM, toate conducerile lor sunt numite de la centru, sau sunt numite în urma unor convenții, în niciun caz nu sunt alese de către organizație. 
 
Exemplul PC
 
Organizația județeană a PC Sibiu este singura filială de partid politic care are o conducere statutară. Deși a schimbat președinții aproape de ritmul în care se schimbă antrenorii de fotbal în Liga 1, PC are de la începutul anului trecut un președinte ales. După primul președinte al organizației Eftimie Costeiu, la președinția organizației au venit Amalia Bălășoiu, Iosif Moldovan, Gheorghe Tuluc, iar din martie 2013 și până la începutul anului 2014 președinte interimar a fost Viorel Ioniță. Acum, lider este Constantin Sofronie. Restul organizațiilor județene așteaptă mandatul de la București.
 
UNPR. Fobie față de alegeri
 
La UNPR Sibiu nu au fost organizate alegeri interne niciodată de la înființarea partidului. În 2008, parlamentari ai PSD, PNL și PC, precum și a altor fracțiuni au ieșit din grupările lor și și-au anunțat sprijinului pentru președintele Trăian Băsescu. Ei au format grupul parlamentar al independenților, iar în mai 2010, aceștia s-au unit și au format UNPR, care, aliat cu PD-L și UDMR, a participat la guvernare. 
UNPR Sibiu i-a avut la conducere pe fostul președinte al Consiliului Județean, Constantin Morar, apoi pe președintele clubului de fotbal Voința Sibiu, Ioan Hămbășan. În 2013, la conducerea organizației ajunge Virgil Orlandea, un fost lider al PNG Sibiu. Niciunul din cei trei nu a fost ales de vreun membru de partid, cu toții fiind numiți de la centru. În septembrie 2013, președintele interimar al UNPR Sibiu, Virgil Orlandea, promitea ca până la sfârșitul anului să pună organizația județeană pe picioare: ”Ne-am propus îmbunătățirea și întărirea UNPR Sibiu. Ne dorim organizații în fiecare localitate din județ și mărirea numărului de membrii”, susținea Virgil Orlandea. După vremuri tulburi în politică, alegeri locale, parlamentare, prezidențiale, Orlandea spune că alegerile se vor face. Poate chiar și anul acesta. ”Vom avea alegeri, cu siguranță. Urmează să stabilim un calendar”, a precizat președintele interimar al organizației. 
 
PMP nu plânge după Udrea
 
Organizația județeană a PMP Sibiu așteaptă congresul partidului din 8 februarie, pentru a-și face o idee spre ce se va îndrepta în viitor. De când s-a înființat partidul, în Sibiu nu s-au organizat niciodată alegeri. 
La 23 martie 2013, după Convenția Națională a Partidului Democrat-Liberal (PDL) pentru alegerea conducerii, președintele României, Traian Băsescu a anunțat printr-un mesaj postat pe Facebook că se desparte de PDL, acuzând fraudarea rezultatului votului de către echipa lui Vasile Blaga, pentru ca acesta să fie reales președintele PDL, preferata lui fiind Elena Udrea. În urma acestui eveniment s-a constituit Fundația Mișcarea Populară, iar mai apoi Partidul Mișcarea Populară. 
 
În Sibiu, initial, partidul s-a organizat în jurul fostului deputat PDL Cornel Știrbeț. În cele din urmă, din cauza rezultatelor extreme de slabe obținute în alegeri de organizație, Știrbeț a fost schimbat din funcție. Organizația este condusă acum de două persoane, Diana Popa și Adrian Pompiliu Bogdan. După punerea sub acuzare a Elenei Udrea, sunt șanse ca apele în partid, dar și în organizația județeană să se schimbe.”Sunt unele probleme la nivel national. Eu cred că totul se va stabili la congresul partidului din 8 februarie. Și-a depus candidature la funcția de președinte o singură persoană până în acest moment, domnul Eugen Tomac. Noi, organizația PMP Sibiu îl vom susține”, a declarat Diana Popa.
Elena Udrea s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PMP, la sfârșitul săptămânii trecute, precizând că interimatul la conducerea formaţiunii va fi asigurat de Eugen Tomac.  Elena Udrea a fost dusă cu mandat, la DNA, , fiind citată în dosarul Microsoft, în care este urmărit penal şi fostul său soţ, omul de afaceri Dorin Cocoş. Udrea este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni, informează DNA.
 
Liberalii anunță alegeri. În 2017.
 
Oficial, în fruntea noului partid, în județul Sibiu, după unirea PDL cu vechiul PNL se află doi copreședinți: Raluca Turcan (ex-PDL) și Mircea Cazan (ex-PNL). Separat, cele două organizații avea o conducere statutară, însă noul proiect politic i-a adus în situația de a figura în lista partidelor fără aleși. În vechiul PNL, Mircea Cazan a fost ales președinte în iunie 2013, fără a avea vreun contracanddiat. ”Au fost prezenți la alegeri 330 de delegați, a fost o atmosferă normală, calmă, civilizată. Așteptăm rezultatul numărării voturilor pentru a afla întreaga componență a Biroului Politic Județean”, declara în ziua votului fostul și noul președinte al PNL Sibiu, Mircea Cazan.
 
Raluca Turcan a avut parte de alegeri mult mai agitate. Deputatul a câștigat alegerile desfășurate la sfârșitul anului 2013 după ce a strâns 369 de voturi, în timp ce contracandiatul său, Cristian Bicher, a primit 107 voturi. Turcan a preluat mandatul de președinte al PDL Sibiu de la senatorul Ion Ariton, care nu a mai candidat pentru un nou mandat. Înaintea lui, PDL, respectiv PD Sibiu, nu a avut decât trei președinți: Romeo Marius Trifu, Nicolae Nan și Nicolae Neagu. 
Primele alegeri în noul PNL sunt așteptate în anul 2017, după cum a anunțat copreședintele partidului de la nivel national, Vasile Blaga.
 
Primele alegeri fără Cindrea. După 19 ani
 
Vicepreședintele PSD Sibiu, Adrian Besoiu, și președintele organizației municipale Sibiu de tineret, Horațiu Marin, și-au anunțat intenția de  a deveni președinte al organizației județene. Organizația PSD Sibiu este condusă în acest moment de un președinte interimar, după demisia lui Ioan Cindrea.  Viorel Arcaș a anunțat alegeri pentru șefia organizației județene și cheamă în competiție toți social-democrații care cred că au ceva de spus. ”După congresul ce va fi organizat la nivel central, vom ști ce vom face la nivel local. Țin foarte multe probleme locale de ce se va decide la nivel central. Vom vedea dacă se organizează alegeri în toate organizațiile din țară sau numai în cele cu probleme, cum e la noi”, a declarat liderul PSD Sibiu, senatorul Viorel Arcaș. 
Președintele Consiliului Județean Sibiu și președinte al filialei județene a PSD, Ioan Cindrea, a demisionat în luna decembrie 2014 din toate funcțiile deținute în cadrul partidului. Cindrea era cel mai longeviv președinte de organizație județeană din Sibiu, fiind ales în fruntea PSD din 1996, când partidul se numea PDSR. 
 
Nebunia din PRM
 
Ultimele alegeri din cadrul PRM Sibiu s-au desfășurat în anul 2010. Atunci a fost ales preşedinte Ioan Rotărescu, fost șef al Poliției Sibiu.  De atunci s-a mai creat un PRM, după ce o parte din membri au încercat să-l demită pe fondatorul partidului, Corneliu Vadim Tudor. Printre ei se afla și președintele de la Sibiu, Ioan Rotărescu. Noul președinte numit de Vadim Tudor a fost numit ex-primarul Sibiului, Dan Condurat. ”Ca o misiune personală, și pentru asta am promisiunea domnului Vadim Tudor de a mă sprijini, vreau să facem din Șelimbăr ce este Waterloo pentru englezi. Vreau să facem acolo un punct de atracție turistică în amintirea unei mari bătălii”, spunea Dan Condurat. Între timp, la PRM Sibiu nimeni nu și-a mai clamat posiția de președinte, iar activitatea organizației este ca și inexistentă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

@@@

Acum 9 ani

Hei, Costică, mai ții minte vremurile bune de la Balanța? Acum ești președinte ales. Felicitări! Dar știi să învârți politica?
Raspunde

Costica

Acum 9 ani

S-o terminat cu toti dinozaurii din politica, sa plece acasa sau la DNA, fiecare dupa cum poate.
Raspunde

pirtz

Acum 9 ani

marele comunist Costica pc poate fi si partidul comunist
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus