Președintele României, Klaus Iohannis, a acceptat invitația jucătoarei de tenis a momentului din România, Simona Halep, și va fi prezent sâmbătă, la Galați, la meciul de Fed Cup dintre România și Spania, din turul I al Grupei Mondiale II, conform site-ului Prosport.
Imediat după câștigarea alegerilor din noiembrie 2014, prima care a spus "DA" campaniei lansate de ProSport, "Ask Iohannis", pentru actualii și foștii mari sportivi ai țării, a fost Simona Halep. Tenismena care a venit cu o propunere amuzantă: "Pentru că sunteţi un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, d-le Preşedinte, să vă întreb dacă puteţi să vă alăturaţi echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galaţi, să cântăm împreună pe teren imnul naţional al ţării noastre?".
Răspunsul preşedintelui a venit imediat pentru Simona Halep. Printr-un mesaj postat pe contul personal de Facebook, Klaus Iohannis a precizat: "Îi mulţumesc domnişoarei Simona Halep pentru încredere şi pentru întrebare. Răspunsul meu este: Da, se poate!".
Acum, că se apropie evenimentul, apare ȋntrebarea: Va cânta Iohannis imnul național ȋmpreună cu Simona Halep, la Galați? Ar fi un lucru rar ȋntâlnit. Nu se ȋntâmplă foarte des ca șeful unui stat să cânte imnul național alături de o reprezentativă națională, ȋntr-o arenă sportivă.
Foto: www.fanatik.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Simona Halep , klaus iohannis , presedintele Romaniei , Ask Iohannis , Grupei Mondiale , Fed Cup
Vizualizari: 339
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
V.
Acum 11 ore
Coste s
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Sibian