Actualizare ora 19:26
Pe numele bărbatului acuzat că și-a folosit fiica pentru pornografie infantilă a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile.
Actualizare: miercuri, ora 14:20
“Noi am primit în weekend o informaţie referitor la faptul că au fost postate nişte fotografii, de pe un IP de Sibiu, pe un site de pornografie infantilă. Ofiţeri de la Combaterea Criminalităţii au efectuat percheziţii la locuinţa suspectului de unde au ridicat mai multe medii de stocare, printre care şi două telefoane, iar pentru unul există suspiciuni că a fost folosit la realizarea fotografiilor postate pe site-ul cu conţinut pornografic“, a declarat Sebastain Veştemean, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
Potrivit poliţiştilor, suspectul a negat fapta, iar din primele cercetări rezultă că mama nu ştia nimic despre fotografii, acesta realizând forografiile când mama nu era în locuinţă.
Suspectul mai are o condamnare cu suspendare pentru raport sexual cu minori, din 2010.
Ştire iniţială
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Sibiu au efectuat marți o percheziție la locuința unui bărbat bănuit că și-ar fi abuzat sexual fiica minoră și ar postat în mediul virtual imaginile realizate. Cel în cauză a fost condus la audieri.
”La data de 24 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — BT Sibiu au efectuat o percheziție domiciliară la un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice și viol”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Conform polițiștilor, în perioada de 19 — 20 februarie, cel în cauză și-ar fi abuzat sexual fiica minoră și ar fi realizat imagini cu caracter pornografic, pe care ulterior le-ar fi postat în mediul virtual. În urma percheziției, au fost identificate mai multe sisteme informatice, printre care și un telefon mobil care ar fi fost folosit la realizarea fotografiilor.
În acest caz polițiștii români au colaborat cu Europol, U.S. Immigration and Customs Enforcement (US-ICE) și Național Center for Missing and Exploited Children (NCMEC).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Combaterea Criminalităţii Orga , Județului Sibiu , Customs Enforcement , Exploited Children , Național Center , Sebastain Veştemean
Vizualizari: 856
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Cornel Sibianul
Acum 14 ore
Ada
Acum 14 ore
Ioan Rotar
Acum 15 ore
Rotar
Acum 16 ore
EVREU