Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, face, luni, o vizită în România, în cadrul căreia va purta, la Bucureşti, convorbiri politice cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi va participa la o serie de evenimente la Sibiu.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei remis MEDIAFAX, şeful diplomaţiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, va avea, în cadrul vizitei în România, de luni, 9 martie, convorbiri politice cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Totodată, ministrul german de Externe va participa, la Bucureşti, la inaugurarea unei noi investiţii a unei firme germane.
Vizita în România a oficialului german se va încheia la Sibiu, unde îi va fi înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului.
De asemenea, Steinmeier va participa la inaugurarea expoziţiei "Trecut şi prezent al minorităţii germane în România" la Muzeul Naţional Brukenthal şi la manifestarea festivă "25 de ani ai Forumului Democrat al Germanilor din România".
”Printre diplomaţii şi oficialii străini care au mai primit titlul de cetăţean de onoare în trecut se numără (în ordinea acordării acestor titluri) Dr. Alois Mock - ministru al Afacerilor Externe din Austria, doamna Erna Hennicot-Schoepges, ministru al Culturii şi Învăţământului din Luxemburg, domnul Manfred Carstens - secretar de stat în ministerul federal de Interne al Germaniei, domnul François Ettori, şeful Misiunii Băncii Mondiale în România, domnul Otto Schilly - Ministru Federal de interne al Germaniei, alteţele regale Henri şi Maria de Luxemburg, doamna Susanne Kastner - vicepreşedinte al Bundestagului German şi doamna Octavie Modert, secretar de stat pentru cultură, educaţie şi cercetare în Luxemburg”, comunicat emis de Primăria municipiului Sibiu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Afacerilor Externe , Muzeul Național Brukenthal , Victor Ponta , klaus iohannis , Susanne Kastner , François Ettori , Otto Schilly , Walter Steinmeier , Alois Mock , Manfred Carstens , Bogdan Aurescu , Forumului Democrat , Ministru Federal , Ambasadei Germaniei , Bundestagului German , Octavie Modert , Şeful Misiunii Băncii Mondiale , Erna Hennicot
Vizualizari: 481
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Razvan
Acum 2 ore
Munteanu
Acum 2 ore
Sibian SB
Acum 3 ore
Xxx
Acum 3 ore
Xxx