"Către sfârşitul vizitei mele în Bulgaria am fost primit şi de către preşedintele român Rosen Plevneliev", a anunţat într-un mesaj postat marţi pe Facebook ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, după o gafă în România.
Câteva ore mai târziu, greşeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax. După câteva ore, greșeala a fost însă corectată.
În cadrul vizitei oficiale pe care şeful diplomaţiei germane a efectuat-o în Bulgaria marţi, el s-a întâlnit cu Plevneliev şi premierul Boiko Borisov, dar şi cu ministrul de Externe Daniel Mitov şi liderul Partidului socialist Bulgar Mihail Mikov.
Gafa ministrului german vine după ce cu o zi înainte el primise la București, din partea omolugului său, Bogdan AUrescu, o broșură care avea pe copertă harta Franței acoperită de steagul Germaniei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Militaru
Acum 13 ore
Client
Acum 14 ore
Rammstein
Acum 14 ore
Till Eulenspiegel
Acum 15 ore
Nobody