La începutul lunii martie, conducerea Curții de Apel Alba Iulia anunța că Tribunalul Sibiu a cunoscut cea mai mare scădere a numărului de procese nou puse pe rol în cursul ultimului an calendaristic încheiat. Situația este similară și la Judecătoria Sibiu. De ce?
Un argument solid îl reprezintă medierea, această etapă premergătoare unei acțiuni civile în instanță funcționând din ce în ce mai bine. ”Termenele foarte lungi de soluționare a litigiilor pe calea instanței de judecată, costurile foarte mari ce sunt implicate într-un proces, cred că reprezintă parte din motivul pentru care oamenii hotărăsc să nu se mai judece și să încerce și alte metode de soluționare a conflictelor. Vreau să cred că medierea este unul dintre factorii care au contribuit la scăderea numărului de dosare înregistrate în 2014”, a declarat pentru Turnul Sfatului Ana Maria Tuluc, președintele Asociației Profesionale a Mediatorilor Transilvania Sibiu.
În cifre concrete, Tribunalul din Sibiu a cunoscut anul trecut cea mai mare scădere a numărului de noi procese puse pe rol. Astfel, dacă în 2013 numărul cauzelor nou intrate era de aproximativ 12.300, anul trecut acestea au avut un total de sub 8.200, se arată în Raportul de bilanț pe 2014, prezentat de conducerea Curții de Apel (CA) Alba Iulia. O scădere importantă a fost constatată și la Judecătoria Sibiu, unde numărul noilor dosare a scăzut cu aproape nouă procente (19.666 de cauze în 2014). Ana Maria Tuluc spune că piața medierii în Sibiu este într-o continuă dezvoltare, și tot mai oameni cred în ea, de la simplii cetățeni până la avocați și magistrați. ”La momentul actual, pe site-ul Consiliului de Mediere, pe Tabloul Mediatorilor, găsim aproximativ 168 de mediatori cu drept de practică în județul Sibiu. Profesia de mediator, personal, îmi aduce satisfacții zilnice; îmi arată că limitele și obstacolele sunt doar în imaginația noastră, îmi demonstrează că oamenii își doresc să-și rezolve problemele civilizat. Cred cu tărie că medierea este o dovadă de civilizație. Încrederea clienților, cât și a avocaților și a magistratilor trebuie câștigată. Atâta timp cât mediatorul își va respecta profesia, își va demonstra și eficiența. Până la urmă, noi suntem măsura faptelor noastre și nu a vorbelor noastre”, a mai spus liderul mediatorilor sibieni.
”Cred cu convingere că sunt pe piața sibiană la acest moment mediatori profesioniști, bine pregătiți, capabili să faciliteze comunicarea între părți și să le ajute pe acestea să-și găsească soluția optimă pentru ele. Am încredere în colegii mei mediatori și cred că împreună, prin profesionalism și perseverență, dar și prin unitate vom da valoare medierii”, a mai declarat Ana Maria Tuluc.
Revenind la scăderea numărului de cauze nou puse pe rol anul trecut, trebuie menționat că ea a fost însoțită anul trecut și de o scădere a numărului de cauze soluționate. ”În ceea ce priveşte Tribunalul Sibiu, au fost soluționate 10.692 cauze, faţă de 13.879 cauze în anul 2013, mai puţin cu 3.187 cauze, în procente -22,96%. Indicele de operativitate a crescut cu două procente, de la 63,60% în anul 2013, la 65,60% în anul 2014”, au transmis reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ana Maria Tuluc , Asociației Profesionale , Alba Iulia , Judecătoria Sibiu , Apel Alba Iulia , Tribunalul Sibiu , Mediatorilor Transilvania Sibi , Turnul Sfatului Ana Maria Tulu , Tabloul Mediatorilor Autorizaț
Vizualizari: 513
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Finch
Acum 2 ore
Georgela Caramitru
Acum 3 ore
Muresan
Acum 3 ore
@Aci Dutu