De parcă nu erau destule restaurante de duzină în cel mai aglomerat cartier al Sibiului, de tipul Bistro Vasile, Acasă sau Colibry, lanțul de fast-food-uri Super Mamma a mai venit cu unul, pe strada Semaforului.
Prima întâlnire cu noul local a avut loc acum mai bine de o lună, imediat după deschidere. Și a fost atât de dezastruoasă încât n-am spus la nimeni nimic. De rușine. Dar vă zic acum. Prima dezamăgire a fost că au un meniu extrem de mărunt, doar niște prăjeli pe care le poți asocia cu o mână de cartofi prăjiți. Și nici acestea nu existau toate. Cam orice am cerut mi s-a răspuns că nu au. Nu mai țin minte exact ce am mâncat atunci, cert este că după ce mi-au făcut comanda doamna de la casierie a găsit de cuvință să-mi comunice că nu funcționează plata cu cardul. Ce făceam dacă nu aveam și cash?
Am lăsat toate în urma, am mers mai departe și am cunoscut alte restaurante. Până zilele trecute, când împins de foame mi-am adus aminte de Super Mamma, aflat la câteva minute. Lipsit de orice prejudecăți, m-am dus din nou. Același meniu sărac, aceleași prăjeli. Cam zece la sută, așa estima eu, din meniul restaurantului cu același nume de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu sau de pe Calea Dumbrăvii. Am cerut o șaorma cu pui. ”Nu avem”, mi s-a răspuns de partea cealaltă a tejghelei. Atunci piept de pui la grătar cu legume. ”Daaaniiii… mai avem piept de pui?”, a răspuns domnișoara. ”Nu!”, zice Dani, plictist, de undeva din spate. Am reușit, împreună, să găsim o șaorma de carne de vită și cartofi prăjiți, plus ceva legume. Și un suc acidulat. Visul oricărui gurmand. Not!
Nu-s mare cunoscător de șaorme, recunosc, așa că o să încerc s-o descriu cât mai obiectiv. Puteți vedea și în imaginile alăturate. O farfurie mare din carton cu carne de vită uscată, niște cartofi prăjiți de tipul celor înghețați de fast-food, câteva legume mărunțite și un castravete murat, totul stropit cu sosuri: maioneză, ketchup și un fel de iaurt cu mărar. M-ar bate Dumnezeu dacă aș spune acum că a avut un gust oribil, dar m-aș bate singur dacă aș spune că a fost un deliciu. Nu mi-au plăcut deloc roșiile pentru că erau vechi și foarte moi, chiar amărui, probabil ținute o bucată bună de timp prin vitrină. Singur avantaj față de restul restaurantelor din cartier este curățenia.
Dacă sunteți interesați de prețuri, ele sunt similare cu orice fast-food din Sibiu. Eu unul nu mai trec pe la Super Mamma din Vasile Aaron oricâtă foame mi-ar fi. Le-am dat și a doua șansă și tot nu m-au convins. Sunt sigur însă că sunt convinși tinerii din caminele studențești aflate în imediata vecinătate, altă explicație pentru acest restaurant, zău că nu văd.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4992
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil