Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
12°C

Iohannis: Stiu ca dupa ani de deziluzii timpul nu mai are rabdare si ca aveti asteptari de la mine...

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, joi, reprezentanţilor comunităţii românilor din nordul Italiei, că a susţinut schimbarea legislaţiei electorale, care e primul pas în reformarea instituţiilor politice, şi a adăugat că acest efort trebuie dublat de reformarea internă a partidelor. Şeful statului s-a întâlnit, joi seară, la un hotel din Milano, cu aproximativ 250 de români reprezentanţi ai comunităţii din diaspora italiană. Klaus Iohannis, alături de soţia sa, Carmen, a fost primit cu pâine şi sare, iar cei prezenţi au cântat imnul alături de şeful statului, informează Mediafax.
Klaus Iohannis le-a mărturisit românilor aflaţi în această ţară că, venind spre Italia - pentru a doua oară în decurs de câteva săptămâni - s-a gândit ce reprezintă acest drum. ”Este drumul pe care îl fac peste un milion dintre compatrioţii mei, atunci când vin acasă de sărbători sau ca să-şi vadă familia. Este drumul care îi desparte de casă. Peste un milion de români au plecat să trăiască şi muncească în Italia pentru că ţara lor, în care s-au născut şi pe care o iubesc, nu le-a putut oferi şanse mai bune. Şi la fel ca ei, mulţi alţii aflaţi în toate colţurile Europei şi ale lumii. Vă vorbesc vouă, astăzi, faţă-n faţă. Dar prin intermediul vostru le vorbesc tuturor acestor compatrioţi ai noştri”, a spus preşedintele Iohannis.
Şeful statului a menţionat că unul dintre drepturile fundamentale este acela de a alege şi a fi ales şi a adăugat că nu întâmplător aa susţinut schimbarea legislaţiei electorale. ”Acesta este un prim pas în reformarea instituţiilor politice. Esenţial, dar nu suficient. Efortul modificărilor legislative va trebui dublat de reformarea internă a partidelor şi de alt mod de selecţie. Tocmai de aceea, nu voi înceta să vorbesc public despre nevoia de a avea oameni politici integri, bine pregătiţi şi care înţeleg că sunt în serviciul public. Îmi doresc să readucem onoarea şi decenţa în politica românească”, a declarat şeful statului.
Potrivit lui Klaus Iohannis, ”acestea nu sunt lucruri care se pot scrie într-o lege sau impune de către cineva, ci ele se vor câştiga în timp prin efortul nostru comun şi consecvent, al său, ca preşedinte şi al celor care cred într-o altfel de politică”.
Klaus Iohannis i-a transmis primarului din Milano că acest oraş a fost, în afară de oraşul său, Sibiu, evident, unul din preferatele sale încă cu mult timp înainte să vină în vizită, în calitate oficială. ”Mulţi dintre cei prezenţi astăzi aici vin din comunitatea românească din Milano, mulţi alţii vin din comunităţile româneşti din nordul Italiei. Dumneavoastră, domnule primar, conduceţi un oraş care de mult timp a înţeles că diversitatea etnică, culturală, religioasă, nu este o ameninţare, ci o şansă de dezvoltare. Vă doresc mult succes şi fiţi sigur că o să mai vin pe aici!”, i-a transmis Klaus Iohannis acestuia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

rogero

Acum 10 ani

sint roman din italia nu mi/am luat tara inapoi johanis va vinde romania la nemri de intors nu ma intorc nici sa/mi dia pensie 1000 eur/luna astai turist ca ceausescu ciao sig.re presidente
Raspunde

DW

Acum 10 ani

rogero, nu inteleg ce ai scris
Raspunde

aida

Acum 10 ani

Dacă vei consacra, zilnic, o oră sau două înaintării în direcţia stabilită, te vei apropia de ţelul tău, la fel cum se spune pe drept cuvânt că o călătorie lungă este alcătuită dintr-o mulţime de paşi. Fiecare pas are însemnătatea sa - este pozitiv; fiecare oprire este negativă. Totul contează - nu există jumătăţi de măsură. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** aidabucurescu***
Raspunde

Master

Acum 10 ani

Romanilor (mult mai multi) din tara de ce nu le porti asa o grija mare,ca celor din diaspora mai clovn mutalau sas? nu vezi ca esti mai mult in concedii in locatii de lux decat la Cotroceni?...es ist zum Kotzen herr chiolhannis!:))))))
Raspunde

@1

Acum 10 ani

sig.re, tu ești alt nătâng?? Nu garantez că înainte de a pleca, scriai mai bine!
Raspunde

@4.Master

Acum 10 ani

Pentru ca cei din diaspora au alt vocabular, se exprima mai elegant.
Raspunde

@5

Acum 10 ani

Și ăsta e un exemplu??? Rogero se exprimă elegant??? Unii chiar simt nevoia să se bage-n seamă !
Raspunde

Nemilosu

Acum 10 ani

Baaaa Kaus !!!!! Desfiinteaza naibii birocratia, fa 3 paliere vocationale la gimnazii si scoate invatatul pe de rost din scoala. introdu flagrantul de la trecerea pe rosu la fapte penale si atunci ai si crestere economica si \"intoarce-te romane\". Altfel, popularitatea ta va ajunge la fundul misto a lu nevasta-ta !
Raspunde

ASTEPTARIRLE 1 si 2

Acum 10 ani

DA! 1 PRIMA ASTEPTARE: sa dai inapoi ce ai furat Sibiului si sibienilor cu decizii semnate de tine ”stil Basescu”primar. 2. A DOUA ASEPTARE: Sa iti imaginezi ca banii românilor sunt ai sasilor si sa fii mai cumpatat cu depasarile necesare intalnirilor cu stilisitii din DIASPORA a doamnei tale” Ceauseasca II”
Raspunde

Unu

Acum 10 ani

Nu mai am nicio asteptare de la politiciene! Aunt toti la fel! Iar despre tine, o uneala a interezelor altora. Poporul manipulat la greu, saracit, mintit, umilit... Ne-am saturat de voi canaliilor!!!
Raspunde

Liberiu

Acum 10 ani

Poporul va va ierta toate greselile daca ne construiti un cinema multiplex la Sibiu. Daca nu, veti disparea in negura vremii!!
Raspunde

diaspora

Acum 10 ani

bai ragati ,ai rabdare mjohannis nu este un presedinte decorativ ,acum ca un fost mare gospodar al celui mai frumos oras din tara ,a trexcut la alt nivel este cum preiei o gestiune facuta prah de niste interlopi care a condus tara in cei 25 de ani de capitalism salbatic de cumetrie ,cu milardari de carton ,primu lucru acum exista o singura cheie si legata la gitu lui johannis ,deci pauza la furat bani dramuiti ca la sasi si nemti .baso vizitele sunt necesare ,ete presedinte de stat nu de sat ,tu si ofticosi de serviciu crezi cumva ca se autoinvita ,bsai cancelarile occidentale vor sa-l cunoasca ,bucurate regati de oltenia ca este invitat de somitatile lumi asta da credibilitate tari ,si daca tot stai in peninsula [italia ] sti ce putere economica are vaticanu ,ai rabdare ca nu poate face peste noapye ce au stricat si jefuit astia de au condus 25 de ani ,multi ragati care ati luat drumu occidentului [5 000 000]nu din vina lui johannis poate nusti ca aia de la vatican construiesc si autostrazi in toata lumea cu bani lor de ppp ai auzit ,o doleanta a sibienilor ,domnule ,johannis acum aceti prileju sa-i scoateti la lumina pe detracriri sibiului si sabotori marilor proiecte ale sibiului ,acua -parc,dezvoltarrea statiunilor montane ,constructia spitalului regional de urgenta ,aratat votacilor sibieni cine sunt sabotori sibiuluisi judetului s-a nu mai voteze din greseala niste ipostori care dupa ce se cocoteaza in functi se vad dumnezei si stapini pe bani nostri ,un rest dai inainte si continua pas cu pas 10 ani poti demonstra ca se poate si la nivel de tara a-ti reusit la sibiu ,astept constructia ,stadionului de 50 000 locyri ,teatru si sala ce coferinte de 5000 locuri si sala [polivalenta de 10 000 locuri
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

In timpulacesta javra de iliesiu vorbeste pesedeste la tv. Asta nu -i furt de vot \"angro \" ?
Raspunde

ha ha

Acum 10 ani

nea iohannis mutulica fa ceva pt tara sa se vada...dai de lucuru la carmen sa mai gate cu elevii ei de 2 bani din lazar k deja e penibil....tai mafia psd....fapte nu vorbe k denu nu prinzi nici 5 ani presedinte..te zboara pinochio cu prima ocazie....hai da dovada k nu esti un mic soarece de provincie
Raspunde

@12

Acum 10 ani

Asteapta de ninge decembrie Ca prostii ca si tine nu o sa se termine niciodata In timp ce tu astepti umbla un mic zvon ca Varta si Mercedes au batut palma cu aia de-i urasti tu din Brasov ,asadar o sa le faceti alora adoua piscina si a doua sala polivalenta si al treilea teatru si al nu stiu cata piscina sau aquaparc sau patinoar. Iar natangii ca si tine o sa scrie in continuare Justice for Sighii
Raspunde

Monica

Acum 10 ani

Mintea supraconştientă rezolvă automat şi în mod continuu orice problemă ivită pe drumul către împlinirea scopului, atâta vreme cât scopul este clar. Dacă scopul este să câştigaţi bani mulţi şi aveţi clar în minte suma pe care doriţi să o câştigaţi sau să o economisiţi, în cele din urmă îl veţi atinge. Asta scrie celebrul *** în cartea ”Succesul în viață”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** lapuste_monica***
Raspunde

@14

Acum 10 ani

Lasa ba ca face, tu nu vezi ca lucrurile se indreapta pe directia buna si--i cheama mereu la consultari, de ce crezi ca-i cheama ca sa povesteasca nimicuri, ce vrei sa faca, nu-i dictator ca sa indrepte lucrurile din start, se incadreaza in prerogativele pe care i le da functia de presedinte, indreapta lucruri strimbe pe care le-o facut gasca voastra de comunisti interlopi de 25 de ani. Ce vrei sa povesteasca toata ziua pe televiziuni cu eficienta zero barat asa cum ati fost invatati pina acum. Ba in orice stat presedintele isi vede de treaba lui, nu sta pe televiziuni toata ziua asa cum sunteti invatati. O sa va treziti si voi probabil odata si o sa vedeti ca lucrurile se indreapta pe directia buna. Asa o fost si la Sibiu, exact asa o preluat si Sibiul, o facut curatenie si s-o apucat de lucru, nu tam tam cum sunteti voi obisnuiti. Foarte bine Johannis, da-i inainte, astia care te contesta si manipuleaza prostimea is cu musca pe caciula. Ba soarece de provincie ii xeroxu tau care vine dintr-un sat fara apa si canal, nu Johannis care e dintr-o capitala europeana, frustratule. Si mai las-o pe doamna Carmen in pace care e o adevarata prima doamna cum n-o avut tara pina acum si reprezinta Romania cu cinste, sau nu esti in stare sa vezi, ofticosule.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus