Studenții din cadrul universității ,,Lucian Blaga’’ Sibiu , Asociația ALUMNI - Facultatea de Știinte Economice și Asociația pentru Promovarea Tenisului organizează, la sfârșitul lunii mai, prima ediție a Cupei ULBS la tenis de câmp. Competiția se va desfășura în perioada 29-31 mai, la baza sportivă Pamira din Sibiu.
La start se vor reuni 32 de jucători: studenți, profesori sau absolvenți ai ULBS. Turneul are două categorii de vârstă: Open (18-29 ani) și Seniori (+30 ani). La fiecare categorie vor fi disponibile 16 locuri, care vor fi ocupate de primele persoane care se vor înscrie.
”Cei care doresc să se înscrie în competiţie chiar şi după ocuparea tuturor locurilor, pot face acest lucru; vor fi trecuti drept „rezerve” şi pot participa la concurs în cazul neprezentării la timp pentru competiţie a persoanelor înscrise. Şi în acest caz ocuparea locurilor libere de către rezerve se va face în ordinea cronologică a înscrierilor”, anunță organizatorii într-un comunicat de presă.
Tragerea la sorți este programantă în data de 28 mai, în holul Facultății de Științe Economice, în aceiași dată va fi afișat si programul meciurilor.
Competiţia se va desfăşura în sistem eliminatoriu, iar meciurile se vor juca după sistemul cel mai bun din 3 seturi (cu super tie-break în setul decisiv).
Înscrierile se fac până în data de 27 mai, iar taxa de participare este de 30 de lei.
foto arhiva
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 457


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Anomis
Acum 4 ore
Sibian
Acum 7 ore
Sibiu.Adrian
Acum 8 ore
Emil