Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu își așteaptă publicul cu un nou titlu în premieră, montat de regizorul luxemburghez Charles Muller la Secția Germană: „Variațiunile Goldberg” de George Tabori.
Textul lui Tabori - scris în 1991 - este pe de o parte o farsă teatrală, iar pe de altă parte o piesă moralistă evreiască, care conține citate din Biblie sau din lirica lui Shakespeare și Milton. Acțiunea se petrece în timpul repetițiilor pentru un spectacol de teatru cu subiect biblic și reflectă gândurile, dilemele și pretențiile regizorului și actorilor implicați în spectacol. Replicile se caracterizează prin ironie și un simț al umorului tipic evreiesc, făcând ca spectacolul să devină o pledoarie pentru libertatea de expresie religioasă. De altfel, autorul a declarat în repetate rânduri că „farsa este forma literară perfectă”.
Tabori a evitat întotdeauna să se considere un autor evreu din diaspora. El spunea: „Nu m-am considerat evreu până când alții nu m-au făcut evreu”. În „Variațiunile Goldberg”, Tabori satirizează Vechiul Testament și își exprimă convingerile despre religia creștină și iudaică.
Regizorul Charles Muller a declarat că unul dintre motivele care au stat la baza realizării acestui spectacol este situația actuală ”în care trebuie să apăram democarția, să nu se mai repete situația din Franța, când acei oameni au fost uciși pentru niște desene”.
Constantin Chiriac a subliniat importanța colaborării dintre Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Théâtre Municipal de la Ville d’Esch-sur-Alzette, care a început din anul 2007, când Sibiu și Luxemburg au fost capitale europene ale culturii, colaborare materializată prin realizarea de proiecte în fiecare an. „De această dată, am ales să producem împreună un spectacol pe un text foarte puternic, semnat de George Tabori, pentru care beneficiem de vasta experiența regizorală a lui Charles Muller, de extraordinarul simț artistic al lui Dragoș Buhagiar și de prezența uneia dintre cele mai importante actrițe din Germania, Krista Birkner, de la Berliner Ensemble”, a declarat Constantin Chiriac.
Avanpremiera va avea loc marți, 8 septembrie, ora 19:00, iar premiera oficială va avea loc miercuri, 9 septembrie. Spectacolul este o coproducție Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Théâtre Municipal de la Ville d’Esch-sur-Alzette (Luxembourg).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Teatrul Radu Stanca Sibiu , regizorul Charles Muller , George Tabori , Variațiunile Goldberg
Vizualizari: 1009
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Ion
Acum 3 ore
Subcarpați
Acum 4 ore
Un cititor
Acum 5 ore
Ovidiu