Casele călătoare. De trei ani au nevoie să ajungă de acasă, în muzeu

Peste 400 de monumente găzduiește unul dintre cele mai mari și mai frumoase muzee din Europa, respectiv Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Căsuțele de aici, gospodăriile, morile, admirate anual de mii de vizitatori au ajuns în muzeu pe rând, de-a lungul timpului, fiecare călătorie durând cam trei ani.

Casa de pe bancnota de zece lei, identificată într-o localitate din județul Vâlcea, casa din Dragu Brad, coborâtă din vârful muntelui, dintr-un sat abandonat, Școala din Ticera, trasportată în muzeu și încă folosită pentru cursuri sunt doar câteva dintre simbolurile care spun povestea unui muzeu care încă se construiește, în condițiile în care alte căsuțe urmează să își găsească locul în Pădurea Dumbrava anul viitor.

Managerul muzeuelui, Ciprian Ștefan Anghel, a început să lucreze la muzeu în 1995 ”pe atunci eram muzeograf, apoi am ajuns șef de secție și director de cercetare, îmi plăcea mult să identific  gospodăriile sau casele și apoi cu echipa să reușim să le aducem în muzeu”.

Azi, peste 15% dintre monumetele din muzeu sunt aduse de el, cerectate, identificate sau reconstruite sub îndrumarea lui. ”Primul monument identificat de mine a fost o biserică de lemn din Munții Apuseni. A rămas la stadiu de cercetare, pentru că nu am reușit să o aducem în muzeu.  Apoi am reușit să identific casa de pe bancnota de zece lei, care era în localitatea Vlădești, județul Vâlcea. Am fost acolo cu echipa, locuiau în ea doi bătrânei, el fiind strănepotul celui care a ridicat casa în 1835, după cum avea să arate inscripția de pe o grindă. Am vorbit cu oamenii și au vândut-o muzeului pentru vreo 10.000 lei. Casa e tare frumoasă, păstrează niște elemente deosebite și a fost prima adusă pe mine în muzeu”, își amintește managerul. Casa de pe bancnota de 10 lei i-a aparținut ultima dată lui Gheorghe Mihăescu, un oltean care cultiva viță-de-vie și creștea animale.

Reconstruite cu tot ce aveau în jur

”Călătoria” unei case, de unde a fost construită, până în muzeu durează cam trei ani. Drumul e condiționat de respectarea unor proceduri de reconstrucție, nu de documentație sau transportul fizic. Un alt monument este o căsuță din Dragu Brad, coborâtă din munte, dintr-o zonă în care de-a lungul a doi km nu era drum pentru mașini. ”E o casă din 1957 care respectă tehnica de lucru din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Coincidența face că în coplărie am dormit o dată în acea casă, eu fiind din zonă, și mi-am bucurat când mi-am dat seama la achiziționarea ei”, îți mai aminteșete Ștefan Ciprian Anghel.

După ce o casă e identificată, urmează apoi să fie aprobată achiziționarea ei, apoi păltită, demontată, transportată, lăsată câteva luni pentru adaptarea la clima din muzeu și apoi reconstruită. Cam după trei ani ea este refăcută până în cele mai mici detalii, cu reconstruirea elemetelor din jur, în cazul gospodăriilor, care includ cuptor, anexe și alte elemnte.

Tot în muzeul sibian funcționează singura școală din Europa, achiziționată ca și monument și apoi reconstruită și folosită de muzeografi pentru susținea diferitelor cursuri și workshop-uri. ”Toate poveștile, toate etapele își au rostul lor. Publicul are nevoie de ele ca să cunoscă ceea ce vede, să știe că de exemplu Troița din Rășinari, Casa din Corna, Casa din Bălănești, Casa din Alma sau Piua din Jieț au avut o însemnătate în mijlocul comunității cu decenii în urmă sau chiar mai mult. Casele au călătorit prin intermediul muzeografilor și cercetătorilor pentru a fi aduse în fața vizitatorilor nu doar fizic, dar și cu simbolurile și elementele înconjurătoare care spun povești despre viața în satele românești ”, mai spune Ciprina Ștefan Anghel.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi