Actualizare 18:10. Din cele cinci persoane care au chemat în ajutor pompierii, fiind prinși în mijlocul Oltului în creștere, se afla și o femeie însărcinată. Aceasta a rămas în mijlocul Oltului alături de alți doi bărbați, ceilalți doi înotând la mal până la sosirea echipajelor de intervenție. ”Echipajul încadrat pe barca cu motor a salvat trei persoane, doi bărbați și o femeie însărcinată. Persoanele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Creșterea nivelului râului Olt s-a produs în urma regularizării debitului apei la barajul din zona Turnu Roșu”, informează reprezentanții ISU Sibiu.
Știre inițială. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost nevoit să folosească o barcă pneumatică pentru a salva cinci pescari. Aceștia au mers la pescuit pe Olt, în zona localității Turnu Roșu, iar în locul de unde au solicitat ajutorul au ajuns pe biciclete. În cursul după-amiezii, însă, nivelul apei a început să crească rapid, astfel încât pescarii au sunat la numărul unic pentru situații de urgență, deoarece s-au trezit înconjurați de apă pe o limbă de pământ. ”Se iau în calcul două variante: ploi abundente în amonte sau s-a dat drumul apei din baraj. Se fac verificări”, se arată într-un mesaj al ISU.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnu Roșu , ape crescute brusc , Inspectoratul pentru Situatii , Pescarilor Sportivi Sibiu , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1440
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth