A fost aproape nebunie mai toată ziua de azi (marți, 13 octombrie) în presa românească. Zi fără subiecte programate, articolul din deschiderea cotidianului România liberă, referitor la ”autostrada plutitoare” care trebuie demolată, a produs efervescență în rândul purtătorilor de vorbe din România. Doar că efervescența respectivă s-a limitat la a născoci metafore care mai de care mai prăpăstioase și nu la a pune întrebări. Prin urmare, cei care au dat click pe titluri de genul ”EXPLOZIV! Autostrada plutitoare TREBUIE DEMOLATĂ” sau ”Autostrada Orăștie – Sibiu trebuie DEMOLATĂ” au avut o zi un pic mai proastă decât ar fi meritat.
Pentru că nu avem de-a face cu o autostradă plutitoare care trebuie demolată. Ci cu o porțiune de o sută și ceva de metri din lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu (lot cu o lungime totală de 22,11 km, cuprins între Cunța și Săliște) unde drenurile nu au fost executate corespunzător. Iar cum și lucrările la terasament în zona respectivă au fost executate prost și în grabă, căci îi ardea lui Ponta&co buza după o inaugurare de autostradă, în zona respectivă calea de rulare a crăpat. Și nu azi, nici ieri, ci acum aproape un an. Mai precis, la zece zile după data de 14 noiembrie 2014, dată la care a fost deschisă circulația pe lotul respectiv.
Crăpătura respectivă s-a lungit până la vreo cincizeci de metri și s-a lățit până la o palmă. Și oricât încerca CNADNR-ul să o numească fisură, iar italienii de la Imbecilo (a se citi Salini Impregilo SpA, după numele fiscal al firmei) să o astupe cu asfalt, crăpătura se perpelea la soare în toată splendoarea, obligând la restricționarea circulației pe o bandă (toată vara a fost restricție înainte de viaductul de la Aciliu, pe sensul dinspre Sebeș).
Și cum crăpătura nu mai suferea amânare, deși cei de la Imbecilo au lungit-o cât au putut, pe data de 7 septembrie 2015 circulația a fost închisă total pe lotul III al autostrăzii Orăștie - Sibiu. De ce? Ca să fie reparată zona cu crăpătura. Cum? Prin excavarea întregului terasament din zonă (dacă mai țin bine minte terasamentul în zonă are înălțimi și de 12 metri, după cum mi se plângea adjunctul de șantier în vremurile în care mai vorbea cu presa) și reconstruirea lui.
Ei, toată această excavare - sau demolare, dacă vreți - e terminată de vreo două săptămâni, cred. Ba mai mult, a și făcut înconjurul României faptul că un șofer pe care l-am botezat cel mai prost al anului era să cadă în ditamai groapa și ce noroc a avut că s-a blocat între două basculante parcate înainte de ”hău”. Prin urmare, stați liniștiți, ”autostrada e deja demolată”. Mă bucur, însă, că cei de la Imbecilo au ratat șansa de a-și mai spăla imaginea prin România liberă (nu ar fi pentru prima dată, au mai încercat prin vara anului trecut când a fost citat trunchiat un raport al Inspectoratului de Stat în Construcții). Rateul a venit, cel mai probabil, din faptul că purtătorii de vorbe care au preluat pe nerumegate informația au avut rât prea gros pentru a propaga mai departe și ”finețurile” referitoare la culpele CNADNR.
Dar sute de site-uri au mai bifat o știre din seria ”bă, ce țară de @#@$ avem” sau ”ce bine le-o zice”, iar realitatea mai gri și nu foarte ”explozivă” stă acum plouată undeva în dreptul satului Aciliu.
Da, lotul respectiv de autostradă mai are probleme. Dar nu cât să fie demolată toată autostrada. Da, în debleul de la Aciliu terenul o mai poate lua la vale și a mai făcut-o de la deschidere, dar în limite ”rezonabile”. Da, pe tot ceea ce înseamnă relația Salini Impregilo SpA – CNADNR vina este împărțită, dar mai degrabă împărțeala trage mai mult înspre Imbecilo, căci ei au avut în responsabilitate și proiectarea și execuția. Da, este îngrijorător și trist ce se întâmplă cu acel lot și cred cu tărie că probleme vor mai fi și discuții la fel. Dar dacă nu știm despre ce e vorba, mai bine să întrebăm. Iar dacă nu știm pe cine, mai bine să scriem despre panseluțe. Că tot vine iarna și, EXPLOZIV, o SĂ ÎNGHEȚE!!!!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Salini Impregilo Sp , Cunța - Săliște , demolarea autostrăzii , autostrada A1 inchisa , manipulare mediatica , Autostrada Orăștie
Vizualizari: 5308
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Craciunescu Felicia
Acum 9 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 9 ore
Gabytza Gabor
Acum 10 ore
Noi noi
Acum 10 ore
Mihnea