Duminică,
08.09.2024
Cer Senin
Acum
25°C

Ministrul Sănătății a fost de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Firu: ”Așa elevii află informațiile corecte, nu lucruri eronate de pe internet”

Ministrul Sănătății a fost de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Firu: ”Așa elevii află informațiile corecte, nu lucruri eronate de pe internet”

După ce 60 de organizaţii neguvernamentale au lansat un apel de urgenţă către Ministerul Sănătăţii pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli, ministerul Sănătăţii a răspuns că susţine acest lucru, ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. Ștefan Firu, inspectorul șef al ISJ Sibiu spune că o astfel de măsura nu ar aduce decât beneficii elevilor și speră că introducere orelor de educație sexuală se va face cât mai curând. ”Orice materie întrodusă în curricula şcolară care ajută la integrarea sau adaptarea elevului la o viață normal este binevenită. În cadrul acestor ore copiii ar putea afla informații corecte, nu eronate cum se găsesc pe internet. Cum s-a introdus șahul, care din punctul meu de vedere a fost o idee extraordinară căci ajută mult la formarea copiilor, așa cred că o să își dovedească eficiența și orele de educație sexuală”, spune inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Ștefan Firu. În lunile următoare urmează să se organizeze întâlniri de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei și reprezentanți ai ONG-urilor, pentru stabilirea unei strategii pe termen lung. Apelul de urgenţă pentru educaţie sexuală în şcoli a fost lansat, la sfârşitul lunii septembrie, la iniţiativa Coaliţiei pentru Egalitate de Gen (zece organizaţii neguvernamentale) şi a Asociaţiei Sexul versus Barza, apel susţinut de alte 56 de organizaţii neguvernamentale, printre care Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Sute de minore devin mame înainte de 18 ani Informaţii oferite în cadrul orelor de educație sexuală sunt cu atât mai necesare cu cât România are una din cele mai crescute rate ale natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 18 ani. Sibiul se regăsește în topul național al județelor unde tinerele sub 19 ani rămân gravide, nu mai puțin de 336 de astfel de cazuri înregistrându-se în 2014. Dintre minorele sub 15 ani înregistrate ca gravide anul trecut, cele mai multe sunt din judeţele Iaşi (67), Călăraşi (62), Dolj (54), Mureş (34), Bacău (32), Sibiu (28) și Argeş (27). Cele mai multe sarcini depistate la grupa de vârstă 15-19 ani au fost înregistrate în judeţele Dolj (1.443), Bistriţa-Năsăud (821), Iaşi (782), Mureş (499), Vaslui (489), Bacău (448), Prahova (388), Suceava (338), Sibiu (336) şi Constanţa (333).

Foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

Mda

Acum 8 ani

Sahul, sexul, tot aia e dupa unii... Cam aceleasi benficii dupa capul lor sec... Factori de decizie vanduti banului, astia ne conduc si rezultatele se vad. Invatamantul romanesc e pe butuci. Si din pacate si altele...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus