Când ați stat ultima oară, pe îndelete, să ascultați o poveste? Să vă desprindeți de realitate și să visați cu ochii deschiși, ca în copilărie? Prinși între mail-uri, laptop-uri și smartphone-uri, mai avem timp de povești? Marciana Moiș crede că încă putem. Și periodic organizează seri de poveste, în care stă alături de copii și adulți deopotrivă, și deschide lumea basmelor.
Reporter: Ați putea spune că profesia de povestitor este cea mai frumoasă din lume? Care este profesia dumneavoastră adevărată?
Marciana Moiș: Îmi place mult întrebarea aceasta. Aș spune că e o întrebare-răspuns. Profesia mea este cea de psiholog. Cea mai importantă componentă a muncii psihologului este stabilirea unei relații terapeutice, de încredere cu clientul. Și asta durează mai mult sau mai puțin, depinde de mai mulți factori. Poveștile ușurează mult acest proces. Chiar în timp ce rostești ”A fost odată..” te-ai conectat cu cel din fața ta și mesajul poate fi transmis fără să întâlnească prea multe bariere în drumul lui spre ascultător.
Rep.: Cine citește sau ascultă povești în zilele noastre? Azi citim bloguri, stăm pe facebook, un link în două secunde și gata... mai avem timp de povești?
M. M.: Poveștile, spunea Paola Santagostino sunt ”un curs complet de formare pentru viață”. Când suntem mici ascultăm și apoi citim despre experiențele cu care ne vom întâlni în viață și despre resursele de care avem nevoie pentru a trece prin acele experiențe și a învăța, a crește, a ne lua darul din ele. Odată ce am absolvit acest curs, e în regulă să citim poveștile de pe bloguri, facebook și alte pagini online, pentru că vom ști să filtrăm.
Ca să răspund la întrebare, în general părinții cu copii mici ascultă și citesc/le citesc povești copiilor. În lumina celor de mai sus, copiii au cea mai mare nevoie de ele. Și au nevoie de poveștile clasice pentru că ele mai păstrează înțelepciunea ancestrală. Cât despre timp, oare câte ore petrecem pe facebook și de multe ori nu ne îmbogățim cu nimic? Întrebarea e, suntem dispuși să privim adânc în noi înșine?! Pentru că poveștile într-acolo ne poartă.
Rep.: Povești spuneau bunicii noștri pe vremuri, când nu exista internet, astăzi copiii au tablete, smartphone-uri... cum îi atragem, cum le dezvoltăm imaginația?
M . M.: Când spuneau povești, bunicii transmiteau cunoaștere, tradiții, valori, călăuzire. Era o activitate sacră, prin urmare exista întotdeauna timp pentru asta. Copiii absorbeau, internalizau și toate acestea se transformau în rădăcini, în reperul lor interior. Astăzi, majoritatea dintre noi nu mai avem rădăcini. Nu e nimic în neregulă cu tehnologia, copiii sunt debusolați pentru că nu au un reper interior. Așadar, mai întâi îi invităm pe părinți să se oprească și să-și amintească de rădăcinile lor, să-i audă din nou pe bunici, să le asculte poveștile, apoi să petreacă acel timp cu copilul pentru a transmite cunoaștere și valori esențiale.
Rep.: Ce fel de povești le plac sibienilor?
M. M.: Sibienilor le plac poveștile în care găsesc elemente cu care să se identifice și așa e și firesc să fie, deoarece impactul poveștii e cu atât mai mare cu cât ne putem identifica cu personajul și cu dificultățile prin care e nevoit să treacă pentru a ajunge să trăiască fericit până la adânci bătrâneți.
Rep.: Cum v-a venit ideea să spuneți povești într-un spațiu public și cum vi se pare că reacționează oamenii până acum?
M. M.: Lucram într-o librărie – asta se întâmpla în 2013 – și la un moment dat am simțit că vreau să mă întorc la activitățile cu copiii. Lucrasem aproape trei ani - ca psihopedagog și psiholog - cu copiii în Cluj, București și Sibiu. Cred în potențialul lor extraordinar, cred că au nevoie de niște condiții pentru ca acest potențial să se poată exprima și vreau să îmi aduc contribuția.
De asemenea, întâlnisem în librărie un tânăr ilustrator de cărți pentru copii cu care împărtășeam aceeași viziune în ceea ce privește educația copiilor. Fiind în librărie, mesajele noastre puteau fi transmise prin cărți, prin povești. Și așa a început. În timp, proiectul a luat diferite forme și s-a petrecut în diferite locații. Și eu am crescut foarte mult odată cu acest proiect. Odată ce ajung la poveste, părinții și copiii sunt încântați, bucuria li se citește pe chip. Problema e cu ”a ajunge”. Dar odată ce vor înțelege cu adevărat importanța poveștilor, vor ajunge mai des.
Rep.: Știu că de cele mai multe ori nu sunteți singură, ci alături de Vernon Foster, un adevărat personaj și el. Care este povestea lui și ce-l leagă de Sibiu?
M. M.: Vernon Foster este cel alături de care am pornit proiectul Seara cu Povești. Aveam nevoie de un model, de inspirație, de cineva care a crescut într-un spațiu în care poveștile sunt vii și acum, în care toată lumea le recunoaște importanța. Ăsta e mesajul nostru: avem nevoie de povești, avem nevoie să ne reconectăm la înțelepciunea strămoșilor noștri, avem nevoie de rădăcini. Vernon Foster este un indian nativ american din tribul Klamath/Modoc. El a activat foarte mult în sfera socială, a luptat în prima linie pentru drepturile indienilor. Și pentru că el își cunoaște rădăcinile și păstrează înțelepciunea strămoșilor, a fost invitat să împărtășească această cunoaștere în diferite țări din lume, de către cei care simt că reconectarea cu străbunii, cu tradițiile a devenit vitală în zilele noastre. Astfel a ajuns și în România.
Rep.: Care e povestea ta preferată? Despre ce este ea?
M. M.: O poveste de care îmi amintesc cu drag din copilărie este Omuleț, de Victor Eftimiu. E o poveste despre simplitate, bunătate, despre a alege cu înțelepciune, a rămâne fidel talentelor tale și despre importanța artei în viața noastră, în armonizarea și echilibrarea trăirilor noastre.
Rep.: Ce poveste cunoscută românilor crezi că s-ar potrivi Sibiului?
M. M.: Sibiului, ca oraș care și-a conservat și evidențiat patrimoniul local, dar se reinventează continuu, cred că i se potrivește povestea Acul și barosul de Ion Creangă. Sibiul își cunoaște potențialul, resursele, le pune în valoare în mod echilibrat, valorizând toate părțile întregului. Nu se laudă peste măsură și oferă ceea ce promite.
Dacă v-a făcut curioși, pe Marciana Moiș o puteți întâlni periodic la Libăria Habitus, un organizează aproape săptămânal ”Seara cu povești”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: interviu , Ion Creangă , Libraria Habitus , Victor Eftimiu , povestiri , Marciana Moiș , Paola Santagostino , Vernon Foster , Pentru Sibiu , povestitoare , Libăria Habitus , Ciclul Viselor , Bucuria Copiilor
Vizualizari: 3312
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 2 ore
Lupul
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil