Gabriel Popa are 14 ani, este elev la o școală specială și suferă de o tulburare gravă din spectrul autist. Cu toate acestea Gabriel poate fi descris în primul rând ca un tânăr artist foarte special, care vineri își va lansa primul album de grafică.
”El a găsit calea comunicării prin talentul excepțional la desen, creațiile sale fiind uimitoare în detaliu, perspectivă și viziune”, spune despre tânăr, Roxana Liliana Fediuc, coordonatorul proiectului ASPS.
Accesul real la forme de exprimare a propriei identități, a capabilităților și talentelor persoanelor cu dizabilități este restrâns datorită posibilităților reduse ale acestora de finanțare sau autofinanțare.
”Asociația Spitalului de Psihiatrie dr. Gheorghe Preda din Sibiu, ai cărei membri sunt permanent preocupați de promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități psiho-sociale, a devenit organizatorul editării și lansării unui album de grafică unic, ce reunește lucrările unui foarte tânăr artist special, Gabriel Popa. Colecția, editată sub titlul ”Sibiu – Lumini și nuanțe”, cuprinde grafici spectaculoase, în creion și tuș, realizate de un copil suferind, care a găsit calea comunicării prin talentul excepțional la desen, dar și fragmente din viața unei familii atinse de aripa autismului, testimoniale ale unor specialiști în sănătate mintală, ale oamenilor care îl cunosc și susțin pe Gabriel în viața de zi cu zi. Odată cu lansarea lucrării va fi prezentată publicului sibian și o expoziție cu desenele originale regăsite în album”, spun reprezentanții Asociației.
Albumul va fi editat și în format electronic, iar câteva desene de o uimitoare acuratețe, reprezentând fragmente din orașul Sibiu vor putea fi multiplicate în serie limitată. Textele sunt editate și în limba engleză, pentru ca albumul ”să bată la porțile organizațiilor de profil din Europa. Ediția a fost îngrijită cu dragoste și respect de cunoscutul artist plastic sibian Niu Herișanu”.
Nu mai puțin de 50 de organizații neguvernamentale din toată țara, specializate în recuperarea și integrarea copiilor cu autism vor primi în dar câte un exemplar al albumului, în semn de solidaritate și recunoștință din partea autorului, Gabriel Popa, ambasador al speranței pentru miile de copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist din România.
”Albumul ”Sibiu- Lumini și nuanțe” expune o fațetă mai puțin cunoscută a persoanelor cu dizabilități, anume a capabilităților acestora. Este un manifest pentru incluziune, un apel pentru conștientizarea societății asupra potențialului și a valorii artistice dovedite de cei marginalizați prin diagnostic. O persoană suferind de autism, cu o funcționalitate limitată, dependentă de familie sau de sistem, poate găsi o cale de exprimare prin artă, o vocație și poate chiar un traseu profesional care să-i confere nu numai demnitate, ci și posibilități de autosusținere. Este de asemenea un semnal de alarmă asupra limitărilor sistemului de învățământ de a veni în întâmpinarea nevoilor reale ale copiilor cu dizabilități, de a le conferi șanse în găsirea unui traseu educativ vocațional corespunzător”, mai spune Roxana Liliana Fediuc.
Lansarea albumului va avea loc vineri, 13 noiembrie, la ora 17:30. evenimentul fiind găzduit de Biblioteca Județeană Astra, în Corpul B situat pe str.G.Barițiu nr.5.
Asociația Spitalului de Psihiatrie Dr.Gh.Preda din Sibiu (ASPPS) este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2010, ai cărei membri fac parte din personalul medical și nemedical al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.
.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gheorghe Preda , Niu Herișanu , Gabriel Popa , Psihiatrie Dr , Biblioteca Judeţeană Astra , album de grafică , Asociația Spitalului , copil cu autism , Spitalul de Psihiatrie dr. Ghe , Digital Camera , Roxana Liliana Fediuc
Vizualizari: 3126
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
JFK