Miercuri,
12.02.2025
Cer Senin
Acum
-8°C

Prima recunoaștere oficială: spectacolul sibian „Născut în ’90”, premiat pentru radiografierea ultimilor 25 de ani

Prima recunoaștere oficială: spectacolul sibian „Născut în ’90”, premiat pentru radiografierea ultimilor 25 de ani

Companiei independente BIS Teatru din Sibiu i-a fost decernat premiul „Radiografia subiectivă a ultimilor 25 de ani”, în cadrul celei de-a treia ediții a Festivalului Național de Teatru Independent. Festivalul a avut loc în perioada 2-8 noiembrie 2015 în București, iar teatrul independent din Sibiu a participat cu două producții, „Născut în ’90” fiind premiat. Spectacolul este regizat de Bogdan Sărătean și are în distribuţie trei actori tineri, născuţi în 1990 - Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş. „Este primul premiu al acestei mici companii de teatru independent. Faptul acesta ne obligă să fim atenți la calitatea produselor culturale cu care ieșim pe piață de acum înainte. Teatrul independent este un spațiu unde foarte ușor se pot strecura impostorii și ciubucarii. Vrem ca oamenii când văd titulatura BIS Teatru să fie siguri de calitatea spectacolului. BIS Teatru se vrea a fi un spațiu de expresie liber pentru tinerii absolvenți de arta actorului de la Facultatea de Litere și Arte a ULBS. Ne-a inspirat mereu efervescența culturală a acestui oraș al cărui motor cultural este Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu”, spune Bogdan Sărătean, regizorul spectacolului și coordonatorul BIS Teatru. „Născut în ‘90” a pornit de la istoriile personale ale actorilor, ordonate de dramaturgul Flaviu Suhastru. Prima reprezentație în fața publicului a fost în 1 decembrie 2014, iar de atunci s-a jucat în spațiul independent sibian, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, la festivalul-maraton „25 de ore de teatru non-stop" și la Antagon Festival Timișoara. Spectacolul funcționează ca un spațiu al amintirilor comune, al bucuriei amare de a fi împărtășit, cu toții, împreună, 25 de ani de istorie recentă, zbuciumată. Spectacolul premiat în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent mai poate fi văzut luna aceasta pe 30 noiembrie, de la ora 21:00, la Atrium Cafe Bistro & Art. În decembrie, poate fi văzut în cadrul proiectului „Teatrul din cartier”, în datele de 17 și 24 noiembrie, precum și în 2 decembrie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus