Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Povestea tigrului evadat de la Zoo Sibiu acum trei ani a ajuns piesă de teatru la New York

Ștefan Dobre
1
tigru-ucis-sibiu-mihaela-2-nkn5

Povestea tigrului siberian evadat de la Gradina Zoologică Sibiu în urmă cu trei ani și împușcat în Pădurea Dumbrava a fost pusă în scenă și săptămâna viitoare are premiera internațională la New York.

Publicitate
Publicitate

Regizoarea Gianina Cărbunariu a transformat povestea într-un spectacol lectură, intitulat ”Mihaela, tigrul din oraşul nostru”.

Publicitate

„În timpul documentării, am făcut interviuri cu localnici din Sibiu, dar am fost interesată mai ales de opiniile lor despre oraş, despre ce ar trebui să însemne azi un oraş „european”, despre temerile lor, despre viața de zi cu zi, despre modul în care oamenii obişnuiți relaționează cu orașul lor, cu posibile pericole, dar şi cu pericole inventate, cu minoritățile, cu „străinii”, cu ceea ce este diferit. Tigrul este „străinul”, pericolul posibil sau inventat, acel ceva „diferit”, care pătrunde în realitatea noastră şi ne obligă să ne resetăm mintea. Tigrul este, totodată, „diferitul”, „străinul” care se află în interiorului fiecăruia dintre noi”, spune Gianina Cărbunariu, citată de Hotnews.ro.

La invitația Institutului Cultural Român, spectacolul urmează să fie prezentat luni, 14 decembrie, Martin E. Segal Theatre Center din New York.

Regia spectacolului este semnata de Tamilla Woodard, iar din distribuție fac parte: Kevin Crisaldi, Em Grosland şi Jens Rasmussen. Traducerea în engleză este realizată de Jim Brown.

tigru ucis sibiu mihaela (5)

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar un sibian
    un sibian

    de ce trebuia sa ne amintiti cum niste incompetenti si ignoranti au omorat un animal splendid??? se spune asta in piesa de teatru???

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate