Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

A 2-a instruire a rețelei de comunicatori în domeniul adaptării la schimbările climatice

A 2-a instruire a rețelei de comunicatori în domeniul adaptării la schimbările climatice

Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în calitate de promotor al proiectului ”Calea verde spre dezvoltare durabilă”, anunță organizarea instruirii rețelei de comunicatori în domeniul adaptării la schimbările climatice, ce va avea loc în perioada 16-18 decembrie 2015, în Predeal, la Hotel Carpați, județul Brașov.

Instruirea este organizată de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, cu sprijinul partenerilor proiectului, în cadrul activității 1.2.2  - Stabilirea unei rețele de comunicatori în domeniul adaptării la schimbările climatice și are ca temă conceptul de adaptare la schimbările climatice, comunicarea aspectelor legate de adaptare la schimbările climatice, rolul rețelei de comunicatori.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai departamentelor de comunicare și relații publice ale instituțiilor și autorităților publice din Regiunea 7 Centru – APM-uri, consilii județene, municipalități, reprezentanți ai mass-media, companii din sectoarele vulnerabile, care vor colabora cu ofițerul de comunicare din proiect în activitățile de comunicare și publicitate, elaborarea materialelor informative utilizate în campania de informare și conștientizare publică, website și baza de cunoștințe.

Contact : ofițer proiect comunicare Melinda Dragomir, email: [email protected], telefon: 0740542008.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu este o instituție publică guvernamentală sub jurisdicția Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, un serviciu public deconcentrat, finanțat de la bugetul de stat.

Proiectul ”Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”  în valoare totală de 4.546.115  este finanțat în cadrul Programului RO07 Adaptare la schimbări climatice, prin fonduri acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2009 – 2014, cu o sumă nerambursabilă în valoare de 3.822.997,51 euro, la care se adaugă cofinanțarea și cheltuielile neeligibile asigurate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017. Obiectivul general al proiectului constă în reducerea vulnerabilității umane și a ecosistemului la schimbări climatice și urmărește elaborarea unui set de bune practici privind adaptarea la schimbări climatice.

###

Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org , www.eeagrants.ro.

comunicat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus