Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Scriitorul Mircea Cărtărescu își lansează astăzi volumul ”Solenoid” la Sibiu

Ștefan Dobre
0
12342381-1687612668151607-700028792428050046-n-2r5i

Scriitorul Mircea Cărtărescu vine în fața sibienilor pentru a-și lansa romanul „Solenoid”, care a fost bestseller la Târgul Gaudeamus din anul acesta.

Publicitate
Publicitate

Alături de Mircea Cărtărescu, la eveniment va mai fi prezent și poetul sibian Radu Vancu care va spune câteva cuvinte despre „Solenoid”.

Publicitate

Evenimentul este programat sâmbătă, 19 decembrie, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene Astra, de la ora 18:00, iar la final va avea loc o sesiune de autografe.

„Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile mele. În viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. Aş fi putut scrie despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor. Aş putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez doar pentru mine. Vreau să scriu un raport, deşi nu ştiu încă în ce fel şi ce-am să fac cu paginile astea. Nu ştiu nici dacă e timpul potrivit pentru asta. Încă n-am ajuns la nici o concluzie, la nici o coerenţă, faptele mele sunt vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieţi, mici crevase, mici inadvertenţe. Formele astea informe, aluziile şi insinuările, accidentele de teren uneori insignifiante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin şi obsedant, au nevoie de o formă ea însăşi nouă şi neobişnuită ca să poată fi relatate. Nu roman şi nici poem, căci ele nu sunt ficţiune (sau nu pe de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindcă multe dintre faptele mele sunt singularităţi ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minţii mele”, spune Mircea Cărtărescu.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate