Vineri,
02.06.2023
Cer Senin
Acum
14°C

Prodecan al Ingineriei: ”au fost elemente suficiente pentru a recomanda scrierea acestor cărți”

Prodecan al Ingineriei: ”au fost elemente suficiente pentru a recomanda scrierea acestor cărți”

Dintre profesorii universitari sibieni care au semnat recomandări utilizate de persoane condamnate la închisoare pentru a scrie cărți care să le reducă din pedeapsă se numără și prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, prodecan al Facultății de Inginerie. În lista publicată de Administrația penitenciarelor, numele său apare în calitate de coordonator științific al cărților publicate din penitenciar de profesorul constănțean Gheorghe Amza (foto), condamnat la patru ani și opt luni pentru luare de mită. Profesorul universitar sibian spune că nu a coordonat cărțile scrise de Amza, ci doar a redactat o recomandare. ”Subsemnatul nu am coordonat, nu am dat girul ştiinţific şi nu am contribuit sub nici o forma la elaborarea lucrărilor ştiintifice respective, ci am recomandat doar oportunitatea scrierii acestora, considerând ca cele două lucrări - «Placarea în câmp ultrasonic» şi, respectiv, «Recondiționarea în câmp ultrasonic» - ar constitui o noutate în domeniu în România, care vor prezenta o serie de rezultate experimentale obţinute de autor şi adresându-se studenţilor, doctoranzilor şi specialiştilor din domeniul cercetării si proiectării de procese tehnologice speciale, de înalt nivel”, a răspuns Valentin Petrescu la solicitarea Turnul Sfatului. Prodecanul Ingineriei susține că profesorul căruia a folosit recomandarea este un nume important în cercetarea din țara noastră. ”Nedorind să fac o pledoarie pentru prof. univ. dr. ing. Gheorghe Amza, trebuie amintit însă că este recunoscut ca fiind specialist în ţară în domeniul ultrasunetelor şi având o largă recunoaştere ştiinţifică internațională. A fost Decan al Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, conducător de numeroase teze de dectorat de înalt nivel ştiinţific şi a publicat 45 de cărți, monografii şi tratate în edituri centrale, 49 de manuale şi îndrumare în alte edituri, 325 lucrări ştiintifice la nivel naţional şi internaţional, este autorul a 11 brevete de invenţie (pentru care i s-a acordat şi Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Invenţii Geneva 1995 şi 2006) şi a participat la 11 contracte de cercetare ştiintifică la nivel internaţional şi, respectiv, 53 la nivel naţional, din care 42 în calitate de responsabil, este membru fondator al Academiei Romano-Americane de Arte şi Ştiinţe etc”, mai transmite Petrescu.

”Am considerat astfel că au fost elemente suficiente pentru a recomanda scrierea acestor cărți”, prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu
Opt profesori universitari din Sibiu apar în lista publicată de Administrația penitenciarelor, referitor la numele de cadre didactice care au susținut apariția unor cărți cu caracter științific, ale căror autori sunt persoane condamnate la închisoare. Fiecare din această carte, odată publicată, a dus la reducerea pedepselor cu câte 30 de zile. Printre cei opt profesori sibieni se numără și ÎPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, care a sprijinit publicarea cărții ”Iubirea milostivă și tămăduitoare”, semnată de George (Gigi) Becali. În cursul zilei de ieri, DNA Structura Centrală a emis un comunicat de presă în care a anunțat că s-a autosesizat în cazul acestor recomandări. În unele cazuri ar exista indicii ”cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată”, se arată în comunicatul DNA.

Citește și

http://www.turnulsfatului.ro/2016/01/10/profesorii-coordonatori-de-scriitori-din-puscarie-semnat-dar-n-coordonat/

Foto: Ziua de Constanța

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus