Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, Leo Grozavu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu se va mai baza pe serviciile unor trei jucători importanţi: Azdren Llullaku, Octavian Abrudan şi Sergiu Muth.
Tehnicianul a mai declarat că cei trei au hotărât să încheie colaborarea cu formaţia din Mediaş după ce au refuzat noua propunere salarială făcută de conducerea echipei.
“Le mulţumesc pentru momentele în care au ajutat echipa şi îmi pare rău că au decis să se oprească aici. Cred că avreau, în primul rând, o datorie morală să continue până în vară, să încerce să fie alături de echipă şi în momentele mai puţin fericite, pentru că asta este, nu ne aflăm în cea mai bună situaţie, locul şapte în clasament se datorează tuturor jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor. Aşa că trebuia să tragem toţi, pâna în vară, la aceeaşi căruţă, şi din vară să fi văzut. Eu am încercat să le fac o propunere, conducerea o altă propunere, şi până la urmă s-a ajuns la un numitor comun: s-a stabilit o limită salarială care zic eu este mai aproape cu ce poţi oferi, la ora actuală, în România”, explică Leo Grozavu, într-o conferinţă de presă.
Gaz Metan Mediaş se află pe locul al 7-lea în Liga a doua – seria 2, la doar patru puncte în spatele liderului FCM Baia Mare.
fotoAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: reziliere , Baia Mare , Gaz Metan Mediaş , Octavian Abrudan , Leo Grozavu , contract , Sergiu Muth , Azdren Llullaku , Paul Abrudan
Vizualizari: 1631
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb