Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Sibiul va avea platforme de gunoi luminate. Și, eventual, supravegheate video

Sibiul va avea platforme de gunoi luminate. Și, eventual, supravegheate video

Amenajarea celor 743 de platforme care vor fi folosite pentru depozitarea temporară a gunoiului menajer de către sibieni este o lucrare estimată de Primăria Sibiu la 4,48 milioane de lei, fără TVA, înainte de atribuirea contractului prin licitație. Platformele betonate care trebuie amenajate în cadrul acestui contract sunt de două feluri: platforme pentru containere de gunoi (306 bucăți), respectiv pentru recipiente de tip iglu (437 de platforme).

Potrivit caietului de sarcini al lucrării, în cazul celor 306 platforme pentru containere, firma desemnată câștigătoare va trebui să și monteze câte un stâlp de iluminat. ”Platformele pentru containere vor fi împrejmuite cu o construcție din stâlpi metalici și panouri cu lați de lemn. Împrejmuirea va fi completă pe cele patru laturi ale platformei. Pe latura de acces pe platformă se va realiza o poartă cu lățimea de doi metri, din același material cu împrejmuirea, cu posibilitatea de închidere cu lacăt”. Fiecare din această platformă va fi iluminată cu un corp de iluminat de 100 W, se mai arată în caietul de sarcini. ”Pentru asigurarea iluminatului (și eventual supravegherea video) a platformelor pentru containere destinate colectării deșeurilor reziduale și biodegradabile se va monta câte un stâlp de iluminat din beton)”, se mai arată în documentația de atribuire a contractului.

În ceea ce privește amenajarea celor 437 de platforme pentru amplasarea containerelor de tip iglu, documentația de atribuire nu cere lucrări de împrejmuire sau de iluminat.

Lucrările de amenajare a tuturor platformelor vor trebui finalizate în termen de patru luni de la emiterea ordinului de începere. Garanția solicitată pentru platforme și iluminat este de patru ani, iar pentru împrejmuiri – de doi ani. Termenul de depunere a ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a acestui contract este 18 februarie 2016.

Platformele vor fi ”mobilate” cu noile containere în cadrul proiectului de colectare selectivă a deșeurilor, proiect care ar trebui implementat în zona din jurul municipiului Sibiu începând din primăvara acestui an,

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1848

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

D

Acum 8 ani

Sper ca imprejmuirea sa nu fie ca la containerele de pe aleea Calarasilor, langa Bastilia. Acolo nu poti intra in interior sa arunci, pentru ca nu e loc. Oamenii arunca doar in containerul de la intrare si cand se umple, arunca la intrarea in incinta, unde se formeaza un morman mare de gunoi.
Raspunde

...

Acum 8 ani

Deocamdata avem niste tzarcuri infecte. Sunt curios ce inseamna acest proiect in final. Daca o sa vopsiti tzarcurile actuale si reusiti in sfarsit sa adaugati containere de colectare selectiva (abia in anul 2016...) eu zic ca e prea putin pentru cat timp va ia sa le faceti. Daca mai puneti si iluminat si camere video doar ca sa ne scoateti ochii si sa incasati niste bani usori... inseamna ca ne meritam soarta
Raspunde

Odin

Acum 8 ani

Ce faceți cu țiganii de la Dioda? Sunt extrem de enervanți" dă să-ți duc eu gunoiul, da-mi un leu", plus faptul ca își cresc copiii printre gunoaie.
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

ce faceti cu toti cei care stau la containerele de gunoi??? sa nu mai vorbim ca nu s-a inceput colectarea selective de catre "fantastica si uimitoarea" firma din Eforie Nord!!!
Raspunde

Anonymus

Acum 8 ani

Probabil ca cineva fabrica acele tarcuri si containere deja de ceva vreme in pregatire pentru licitatie si va castiga licitatia avand in vedere timpul foarte scurt de amplasare a lor si cerintele destul de detaliate... Probabil este tot una din firmele afaceristilor sibieni abonati deja la contracte cu primaria. Deci spalarea de bani continua si praf in ochi pentru sibienii de rand care pun botul la acest fel de operatiune :)
Raspunde

radu

Acum 7 ani

O mare minciuna,iluminat intre blocuri pauza,ba mai mult unde nu se vede mai fac si economie de lati pe lateral, frumos peisaj pentru fraieri de locatari care plătesc impozite,sa intre printre blocuri sa tunda iarba si balariile nu se poate. Asta e de la buruieni nu pica nimica.........
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus