Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
26°C

Cercetat penal după ce a refuzat să se legitimeze în trafic, declinându-şi identitatea altei persoane

Cercetat penal după ce a refuzat să se legitimeze în trafic, declinându-şi identitatea altei persoane

În 31 ianuarie, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic, pe Calea Şurii Mari din Sibiu, un autoturism, iar conducătorul autoturismului, la solicitarea poliţiştilor rutieri, a refuzat să se legitime şi să furnizeze orice date privind identitatea sa sau provenienţa autoturismului.

”În urma percheziţionării sumare a acestuia, poliţiştii rutieri au identificat asupra bărbatului o copie a unei cărţi de identitate şi a unui permis de conducere, documente cu privire la care bărbatul a susţinut că îi aparţin. În urma verificărilor efectuate cu privire la autoturism, poliţiştii rutieri au constatat că acesta este neînmatriculat, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate aparţin unui alt autoturism. Pentru continuarea cercetărilor, bărbatul a fost condus la sediul IPJ Sibiu unde, în urma verificărilor amănunţite cu privire la identitatea acestuia, s-a stabilit că acesta s-a folosit de identitatea fratelui său întrucât nu deţine dreptul de a conduce, copiile după documentele găsite asupra sa fiind ale acestuia”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Bărbatul, un sibian, în vârstă de 27 de ani a fost identificat de poliţiştii rutieri, fiind cercetat în prezent sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul rutier şi fals privind identitatea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus