Conducerea Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a făcut publice în cursul zilei de luni concluziile Comisiei de Etică a universității, în urma analizei a cinci cadre didactice care au ajutat persoane condamnate la închisoare cu executare să scrie mai multe ”lucrări științifice”.
”În urma analizei fiecărei situații în parte, prin recomandările elaborate de cele cinci cadre didactice din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, s-a constatat faptul că nu au fost încălcate prevederile Codului de etică și deontologie profesională și a Legii nr. 1/2011”, a transmis conducerea ULBS.Dintre cei cinci profesori universitari chemați să fie audiați, trei s-au prezentat la comisie, iar ceilalți doi — Mitropolitul Ardealului și prodecanul Facultății de Inginerie — au preferat să transmită în scris punctele lor de vedere.
Unul dintre cei doi profesori care au fost prezenți în fața Comisiei de Etică a ULBS, Gligor Ciortea, a dat o declarație scurtă presei, la ieșirea din sală. Întrebat dacă a scris cartea vreunui deținut sau a coordonat-o științific, Ciortea a răspuns jurnaliștilor: “Nu am scris cartea, nu am coordonat-o”. Ciortea este directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă. Prezentă în fața comisiei, conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului nu a dorit să răspundă întrebărilor presei.
”În urma declarațiilor verbale și a punctelor de vedere exprimate în fața Comisiei de Etică a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a reieșit faptul că cele cinci cadre universitare ale ULBS și-au dat doar acorduri pentru scrierea cărților, alegerea tematicii și pentru accesul la biblioteca penitenciarului. Nu s-a întocmit nici un referat care să ateste caracterul științific al lucrărilor respective”, a mai transmis conducerea ULBS.Reprezentanții ULBS au mai informat că membrii Comisiei de Etică au competența de a propune modificări ale Codului de etică și deontologie profesională, ori de câte ori constată anumite împrejurări și situații ce determină acest demers.
”Comisia de Etică din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu își propune, având în vedere situația dată, să desfășoare activități de aducere la cunoștința cadrelor didactice, recomandarea de a menține la un standard ridicat criterile lucrărilor propuse spre publicare”, se concluzionează în raportul citat.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Laurențiu Streza , ulbs , Industrie Alimentară , Lucian Blaga , Conducerea Universității , Ştiinţe Agricole , Protecţia Mediului Sibiu , Mitropolitul Ardealului , Cartierului Tineretului , Securitate Cibernetică , Frecvenţă Redusă , închisoare , Pentru Sibiu , Mirela Stanciu , puscarie , Comisia de Etica , lucrari stiintifice , Gligor Ciortea
Vizualizari: 1860
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 7 ore
Bubi Seven
Acum 7 ore
Schior
Acum 7 ore
Vivi Dragan