Leacurile vechilor sibieni: lapte dulce pentru răceală și oțet pentru inimă

”La modă din nou în zilele acestea”, remediile naturiste erau principalele tratamente la care apelau sibienii în urmă cu o sută de ani.

O serie de leacuri băbești folosite în acei ani pentru a scăpa de dureri de cap sau de alte probleme de sănătate sunt prezentate de Victor Păcală, profesor la Seminarul Andreian din Sibiu, în „Monografia comunei Rășinariu” apărută în 1915.

Răceala se trata cu lapte dulce, fiert cu ou bătut sau se mâncau ouă proaspete nefierte și nesărate. Era recomandat ceaiul făcut din frunze de tei sau din flori de nalbă, din care beau mai multe căni pe zi. Durerea de gât se trata cu mult usturoi sau se freca partea dureroasă cu el. Se înfășurau la gât măsline pisate și amestecate cu untură râncedă, iar în lipsa acestora, mămăligă nesărată. Roșul în gât se trata cu rachiu și apă de var. Pentru febră, bolnavul se spăla pe tot corpul cu oțet și se hrănea apoi numai cu lapte.

Pentru durerile de inimă se recomanda să se bea oțet amestecat cu cenușă fierbinte, sau se mânca pâine sfințită cu apă proaspătă în ziua de Paști. Pentru beție sau "aprinderea rachiului în om”, cum spune autorul în cartea citată, se storcea balegă de cal în lapte dulce și se bea.

Durerile de spate se tratau cu cărămidă încălzită sau cartofi proaspăt încălziți. Iar femeia care născuse gemeni era chemată să îl calce cu picioarele pe bolnav pe spate. Cei care aveau dureri de burtă foloseau o jumătate de litru de rachiu și o jumătate de litru de cafea măcinată care se amestecau într-un pahar și se beau.

Cu gunoiul măturat în ziua de duminică, când bătea toaca în biserică, “se freacă bine la negi”. Pe unghiile rupte se punea rășină iar zonele cu herpes trebuiau frecate cu coada încălzită a unei linguri de cositor. Bolnavul de pojar era frecat cu rachiu, iar apoi învelit într-un cearșaf înmuiat în apă caldă cu sare sau oțet.

Pentru inflamații se foloseau apă rece și făină de porumb și se făcea un amestec care era aplicat pe locul inflamat. Varza era, de asemenea, folosită pentru umflături. Cei care sufereau arsuri puneau pe rană cartofi pisați mărunt, ulei, iar cei care aveau la îndemână foloseau “ciuperca beșina-calului”. Dacă arsura era proaspătă se folosea lapte acru, iar dacă rana era mai veche se folosea baligă de capră neagră, pisată bine.

Leacuri naturiste pentru insomie, tuse și închieturi

Tusea era tratată cu hrean amestecat cu miere de stup care se ungea pe pâine și se mânca. Iarba codrului (mătrăguna) se fierbea cu miere și se mâncau două lingurițe pe zi, sau se punea trei fire de salvie în jumătate de litru de apă și se bea.

Pentru mușcătura de șarpe se lega la mușcătura soc pisat între două lespezi de piatră sau se bea apă, în care a fost pusă să se înmoaie coajă de rodie. Pentru insomnie se bea o ceșcuță cu apă în care s-au înmuiat flori roșii de mac. Pentru durerea de încheieturi se recomanda “sărătura de carne de porc ce se adună pe fundul vasului”. Pentru cârcei, se recomanda să se frece „locul ce se crispează, în trei zile de marți consecutive, cu țărâna luată de pe tulpină de gutui” iar pentru holeră se recomanda ca toată lumea să bea apă fierbinte cu untdelemn și zahăr.

Venind mai în actualitate, doctorul Emil Gheorghiu recomandă în cartea sa, “Farmacia de casă”, publicată în 1989, o serie de “doctorii cu lesnire și fără multă cheltuiala ce se găsesc pe la casele gospodarilor pentru a fi folosite la vremea boalelor sale”. Acesta are și o listă de leacuri recomandate pentru a fi păstrate în “farmacia casei”: sare amară, floarea de mușețel, floarea de șoc, frunza de izmă de grădină, frunza de salvie, sămânța de in, oțelul, lămâia, bicarbonatul de sodiu.

Ca plante de leac folosite pentru tratarea unor boli se foloseau izma uscată în ceaiuri contra tusei, coada șoricelului pentru durerile de stomac, sunătoarea pentru boli ale ficatului, florile de șoc contra tusei, menta pentru durerile de stomac și conurile de brad împotriva febrei.

Oțetul și bicarbonatul, nelipsite

În stările de toropeală sau în cazurile de migrenă se recomandă o ceașcă de cafea, la care se adaugă numai două lingurițe de zeamă de lămâie. În aceleași situații se mai folosesc, în aplicații locale, feliile de măr, de lămâie sau cartofi. Crăpăturile pielii și mai ales cele de pe sâni, la mamele care alăptează, se pot trata cu amestecul obținut prin ținerea îndelungată a semințelor de gutui în apă caldă.

Oțetul atât de folosit în gospodărie poate fi dat să-l respire unei persoane care a leșinat. Pentru calmarea senzației de greață și pentru oprirea vărsăturilor mai poate fi folosită, cu bune rezultate, zeama de lămâie ca atare sau o soluție de sare de lămâie sau zeamă de lămâie și o lingură de bicarbonat, administrate una după alta.

În tulburările digestive și în spasmele tubului digestiv, ceaiul preparat din chimen și anason (în părți egale) sau cel de frunze de cimbru sunt binevenite. Mușețelul este sedativ, calmează durerile de stomac și este cicatrizant. Socul are însușiri diuretice, emoliente, sudorifice. Izma este utilă în diaree, în greață și pentru atenuarea spasmelor gastrointestinale. Teiul este util în bronșite dar și sedativ în stările de nervozitate și în insomnii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi