Vineri,
12.09.2025
Light Intensity Drizzle
Acum
17°C

Codruţa Kovesi a fost spionată de foşti agenţi Mossad

Codruţa Kovesi a fost spionată de foşti agenţi Mossad

Surse judiciare au declarat pentru agenția de știri Mediafax că asupra procurorului şef al DNA „s-au exercitat acte de hărţuire în vederea intimidării", fiind intreprinse activităţi de spionare a comunicaţiilor, în special în rândul unor persoane apropiate Codruţei Kovesi.

Persoanele care ar fi exercitat "actele de hărţuire în vederea intimidării" ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, au mai precizat sursele judiciare.Iniţial, Kovesi ar fi sesizat instituţiile abilitate, după ce mai multe persoane din anturajul acesteia ar fi primit e-mailuri de intimidare, au precizat aceleaşi surse. Procurorii DIICOT au început investigaţii în acest caz, pentru a stabili care sunt persoanele care au pus la cale spionarea comunicaţiilor şi intimidarea procurorului şef al DNA.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că ar putea fi vorba despre persoane cu o situaţie materială foarte bună, vizate în dosare penale, care ar fi angajat firma Black Cube pentru activităţile care o vizau pe Kovesi. Black Cube este o companie care activează în domeniul Intelligence, fondată în anul 2010 de foştii ofiţeri de informaţii israelieni Dan Zorella şi Avi Zanus.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

Zorro

Acum 9 ani

De ascultat telefoane este meseria serviciilor. Si lui Merkel i s-a ascultat telefonul. Daca d-na Kövesi nu a facut ilegalitati nu poate fi santajata sau intimidata.
Raspunde

blablabla

Acum 9 ani

ti se pare normal ca o firma privata sa poata sa intercepteze comunicatiile celei mai importante persoane din tara?
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Este de competenta unui serviciu, in acest caz Mossad, daca se foloseste de o firma privata sau nu. Daca firma va fi "prinsa", Mossad se spala pe maini ca Pontiu din Pilat. Nu sunt de acord cu ascultarile, insa asta din pacate fac serviciile cu rezultate mai bune sau mai proaste. Nici un atentat nu a putut fi prevenit, cu toate ascultarile serviciilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus