În această perioadă este în desfășurare la Geneva Salonul Internațional de Invenții, cel mai mare eveniment de profil din lume. Ajuns la cea de-a 44-a ediție, salonul reunește sute de inventatori din întreaga lume. Printre aceștia se regăsesc și 34 de invenții din România, Sibiul fiind reprezentant de Universitatea ”Lucian Blaga” printr-o mașină electrică denumită oficial ”Automobil electric personal individual”.
Conform inventatorilor care și-au adus aportul la acest proiect, automobilul are patru motoare electrice ce permit deplasarea cu o viteză maximă de 50 de km/h și o autonomie de o sută de kilometri. Mașina are un singur loc, putând transporta o singură persoană, cu o greutate de cel mult 150 de kg. Tehnologia de care dispune permite autovehiculului să parcheze lateral. De asemenea, mașina se conduce cu ajutorul unei manșe de comandă și nu a unui volan, cum se întâmplă la mașinile clasice, iar la frânare bateriile se încarcă singure, economisind energie.
Invenția aparține mai multor reprezentanți, profesori, cadre didactice și studenți ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu: Mihail Țîțu, Ioan Bondrea, Constantin Oprean, Ion Mărginean, Alexandru Moldovan, Ștefan Țîțu și Marcel Bogorin Predescu.
”Autovehiculul este economic și nepoluant, putând fi folosit cu succes în mediul urban. Ideea este de a înlocui o mașină obișnuită, care are patru sau cinci locuri și este folosită de un singur om, cu un autovehicul de dimensiuni reduse, care nu poluează și care oferă un confort personal foarte similar”, a declarat prof. ing. ec. Mihail Țîțu, unul dintre inventatorii care și-a adus aportul la realizarea proiectului.Un alt aspect interesant este că autovehiculul inventat la Sibiu a fost încă de la început orientat către practică. Astfel, el îndeplinește toate criteriile necesare pentru a putea fi omologat și înscris în circulație.
”Am gândit toate detaliile în așa fel încât el să poată circula pe drumurile publice din România”, a mai declarat Mihail Țîțu, cel care este și directorul Departamentului de Proprietate Intelectuală al ULBS.Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-Elveția, are loc în perioada 13-17 aprilie. Conform site-ului oficial, Salon se bucură anul acesta de prezența a 695 de inventatori din peste 40 de țări.
”Invenții în premieră absolută sunt prezentate de către inventatori, companii, universități și reprezentanți ai unor state. Un juriu internațional format din 85 de experți va evalua și premia cele mai bune invenții”, spun reprezentanții Salonului Internațional.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Lucian Blaga , proprietate intelectuala , Constantin Oprean , Geneva , Salonului Internaţional , Ioan Bondrea , Mihail Țîțu , Salonul Național , inventie , Alexandru Moldovan , Pentru Sibiu , Ion Mărginean , masina electrica , inventatori , Geneva Salonul Internațional , Marcel Bogorin Predescu , Salon Internaţional , Ștefan Țîțu , Elveţia Austria
Vizualizari: 1958
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Daria Marina
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Emila Elzoroaba
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Marian