M-au sfătuit mulți prieteni, amici, sau cunoștințe să scriu, să-mi fac blog, că cică aș avea talent... bla, bla, bla...
N-am dat crezare niciun moment acestor aprecieri, dar totuși, anumite întâmplări din viață, merită scrise sau postate spre a fi citite, tocmai ca prin natura lor, prin comicul situației sau prin mai multe doze de dramatism, riști să nu te mai întâlnești niciodată cu ele. Așa că, dragii mei, amici ”LIKE-uitori”, ”SHARE-uitori”, m-ați convins! Din capul locului, vreau să vă spun că povestirile mele sunt reale și le-am inclus în ciclul..."Doar lui Ole i se-ntâmplă" Păi da...
Noapte, beznă, ploaie... Stau într-o stație părăsită de omenire și ascult "Psihologul muzical" cu Andrei Partoș, omul care-mi produce emoții în fiecare vineri. Un talent colosal, cu invitați pe măsură...
O doamnă cu o valiză, stăruie să pătrundă în coșmelia galbenă cu miros de fum și muzică adevărată. (n.r. textul e scris înaintea intrării în vigoare a legii anti-fumat) O văd la geam ca prin ceață. Într-o clipită îi pun valiza în portbagaj și apoi o invit în casă pe roți. Doamna se urcă în față înjurând ploaia și drumul obositor. ”De 24 de ore îs pe mașină domne, vin din Italia, dar șoferul ăla de pe microbuz zici că-i tras cu cheia... Ba oprea să ia aer, ba că n-are aer la roată, ba că-i bate ceva la roată, ce mai... Ești la cheremul unui neam de manivelă... Mă scuzați. Domne știi unde e Saroșu pe Târnave?”, mă întreabă.
Stau o clipă pe gânduri și-i răspund: ”Cred că pe lângă Mediaș”, îi zic. ”Numai crezi, sau vrei doar să ne plimbăm?”, mă tachina cucoana. ”Nu doamnă, sunt sigur, e cam la 20 de km, după Mediaș”, îi explic. ”No, taman acolo vreau să ajung, da mai mult de 150 de lei nu-ți dau”, mă amenință. ”E bine”, îi zic de teamă să nu se urce la altul care mergea poate din pasiune până acolo. ”Ionela mă cheamă, poți să-mi spui Nela. No, merem?”, mă întreabă nerăbdătoare. ”Merem, cum nu!”, zic eu.
Dacă știa Nela că mie îmi arde numai un far de fază scurtă și că n-am roată de rezervă, jur că și-ar fi luat cameră la hotel. Parcă ghicindu-mi gândurile, îmi zice: ”Puteam, să-mi iau camera la hotel dar nu mai am răbdare, vreau să-mi vad iubitul cât mai repede! Îl iubesc cum n-am iubit pe nimeni în viață”, suspină Nela, vărsând și o lacrimă pe aparatul de taxat. ”De când vă cunoașteți?”, întreb eu. ”De doi ani, dar parcă-l cunosc de-o viață. Știi ce-i ăla amor platonic?”, mă întreabă. Îmi vine brusc în minte bancul ăla cum că fraierii le plimba și Platon le f..e. ”Nu”, zic eu. ”Păi normal că nu știi... De obicei bărbații îs numai pe interes dar Iubi al meu îmi scrie poezii frumoase de plâng toată ziua!”, suspină femeia.
Până să fac o manevră de depășire, îmi bagă un mobil în față cu poza lui Iubi. Mă redresez greu pe banda mea, dar scăpăm teferi. ”Ei, ce zici, îți place?”. Privind mai bine poza, îmi dau seama că Iubi nu arată deloc rău: înalt, bine făcut, cu un tatuaj pe brațul stâng și parcă mai tânăr decât ea. ”Iți spun un secret: de pe facebook ne cunoaștem dar simt că îmi aparține. Ai lui sunt oameni de treabă, mă alintă tot timpul cu «noruța noastră». Așa că m-am hotărât să mă mut definitiv la el”. ”Păi…”, încerc eu să=i pun o întrebare, dar nu apuc să termin că mă întrerupe: ”Liniște! Mă sună Iubi! Da Iubi, sunt pe drum... Cum ? Nu știu exact, stai că ți-l dau pe șofer”. ”Alo”, răspund eu. ”Pe unde sunteți domle?”, mă întrebă nerăbdător Iubi. Îi spun că am ieșit din Mediaș și-mi zice că după prima localitate, să fac dreapta la intersecție, pe strada Biertanului la nr. 26, că el ne așteaptă la poartă. Îmi estima cam un sfert de ora timpul de sosire și totodată mă sfătuiește să nu ne oprim la cafea, chiar dacă iubita lui insistă, pentru că știe el de la ea că nu-i face bine. Îl asigur că așa va fi și îi predau telefonul cucoanei îndrăgostite. ”Ți-a zis să nu ne oprim? E gelos frumușelul, mânca-l-ar mama, îi frică să nu mă răpești, da o cafea putem bea într-o benzinărie”.
Încerc un zâmbet, dar nu-mi iese, la gândul că timpul estimat de Iubi este prea scurt pentru a savura cafeaua, darămite să mai faci și alte lucruri, așa că mă fac că n-am auzit. ”De ce-ți fac semne cu farurile ăia cu tirurile?”, mă întreabă ea nedumerită. Era inutil să-i zic că îi orbesc cu faza lungă, că pe aia scurtă n-o aveam la mine. ”Din prietenie”, îi răspund. ”Taximetriștii și tiriștii sunt foarte apropiați pentru că văd multe și mai ales, duc multe”. ”M-am gândit io că numa aia poate fi”, îmi zise, în timp ce eu intru pe strada Biertanului. ”Am emoții, las-o mai încet, ca trebuie să mă aștepte la poartă. Într-adevăr, era la poarta unul mic, chel cu o burta mare de la bere, care agita o mână în plan vertical, semn că trebuie să opresc. Nela se uită la mine, eu la Nela... Mă încearcă un râs sălbatic, dar mă abțin din răsputeri. ”Sigur e taică-su”, îmi zice. Nela se dă jos din mașină, iar burtosul aleargă spre ea ca o gazelă în mizerie. ”IUBIIIII!”, răcni umflatul. ”Dragostea mea, de când te aștept!” Se ridica pe vârfuri să o sărute. Eu rămân prostit lângă mașină și asist la o nouă ecranizare a filmului ”Beauty and the beast”. Ea se întoarce spre mine și văzându-mă că râd, îmi șopteste: „Ratatul ăsta și-o pus poză pe facebook de-acum 20 de ani!” ”Hai odată Iubi că-i caldă cafeaua. Plătește cursa la șofer...” Nela vine spre mine cu banii și-mi zice: ”M-o făcut drojdierul dracului, da nici io nu mă las până nu-i toc bănuții. Ai numărul meu pe hârtiuța asta, sună-mă să-l memorez pe-al tău și în două zile hai după mine. A dracului sa fiu de voi mai deschide calculatoru acela! Feisbuc de Saroș pe Târnave... Feisbuc de căcat!”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Andrei Partoş , povestiri , Povestea Chitarei , intamplari , feisbuc , Da Iubi , Banca Mediașului , Taxis Bruxelles , Facebook Cristian Roman
Vizualizari: 6657
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
ID
Acum 4 ore
Joe Doe
Acum 4 ore
MergeTreaba
Acum 4 ore
Asdfasdf
Acum 4 ore
Georje