Pentru că a văzut în cursul mai multor zile mașina lăsată în locuri unde parcarea este interzisă, un cititor al Turnul Sfatului s-a oprit, joi, să fotografieze mașina condusă de Ciprian Fulea, un tânăr politician, al cărui nume apare pe locul 10 în lista PNL pentru Consiliul Local Sibiu. BMW-ul X6 pe care îl conduce Fulea apare, în fotografiile transmise ziarului Turnul Sfatului, parcat în capătul străzii Justiției, chiar înaintea trecerii de pietoni: cu o roată pe trotuar și restul mașinii pe zona hașurată. ”Ce am putea face să scăpăm de astfel de politicieni? Nici măcar acum, când sunt în campanie electorală nu se obosesc măcar să mimeze bunul simț? Mașina a fost parcată acolo mai mult timp, am fotografiat-o când am trecut pe lângă aceasta a doua oară”, spune cititorul Turnul Sfatului, despre care facem precizarea că nu este implicat politic (este un cunoscut al echipei redacționale).
”Este omenește”
”Recunosc, am greșit. Este omenește. Nu este un exemplu. Mă grăbeam, eram cu fiica, dar nu vreau să dau vina pe nimeni. Nu contest”, a declarat Ciprian Fulea, contactat de Turnul Sfatului. Acesta a mai adăugat că, dacă va primi fotografiile cu mașina sa parcată neregulamentar, va merge cu acestea la Poliția Locală. ”Îmi asum și să plătesc amenda. Nu pot să spun că mi se întâmplă des. Ca în viața oricărui șofer, mai primești o amendă, pentru parcare, radar sau de genul acesta. Mă bucur că nu am avut evenimente grave în 15 ani de condus”, a mai declarat Fulea.
”În ultimele zile am fost foarte des întrebat de ce vreau să candidez la alegerile locale din acestă vară şi de ce am ales Partidul Naţional Liberal. Foarte simplu. Pentru că generaţia noastră, cea a anilor '70 -'80, poate oferi mai mult decât a primit. Cred că a sosit timpul ca noi să punem umărul la construirea unei Românii mai bune, pentru noi şi pentru copiii noştri”, cel mai recent mesaj postat de Ciprian Fulea pe pagina sa de Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: parcari neregulamentare , Turnul Sfatului , Consiliul Local Sibiu , Ciprian Fulea , alegeri locale 2016 , Poliția Locală , Candidaţii Eugen Barbu , Partidul Naţional Liberal
Vizualizari: 8576
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)