Artistul plastic Ion Isăilă și soția lui, plasticiana Mirela Isăilă, au donat recent Bibliotecii județene Astra o colecție de 70 de desene și gravuri, acestea putând fi admirate acum de publicul sibian.
”Într-un gest de mare nobleţe, artistul plastic Ion Isăilă, un sibian dăruit din plin cu nepreţuitul har al creatorului de frumos, împreună cu soţia sa, Mirela Anura Isăilă, şi ea o plasticiană de renume internaţional, au ales să doneze Bibliotecii Judeţene Astra din Sibiu o parte însemnată din creaţiile proprii. Donaţia constă în 70 de desene realizate în creion şi cărbune (perioada 1970-1992) şi mai multe gravuri, litografii, linogravuri şi xilogravuri”, spune Silviu Borș, directorul Bibliotecii Astra.
Ion Isăilă s-a născut la Sibiu, în anul 1953, şi a absolvit, în 1979, Institutul de Arte Plastice din Bucureşti. Între anii 1984-1990, a urmat cursuri la Colegiul de Artă din Düsseldorf (Germania). A expus în nouă expoziţii personale (în Germania şi în Franţa), în numeroase alte expoziţii de grup (în România, SUA, Germania, Austria, Belgia) şi în expoziţii internaţionale (în Spania, Olanda, Franţa ş.a.). Soţia sa, Mirela Anura Isăilă, născută la Blaj, în 1957, a studiat la Academia de Arte din Bucureşti, a urmat cursuri post-universitare de conservare, dar şi Academia de Arte din Düsseldorf. Între anii 1991 şi 2001, a fost „residenta Cité international des Arts Paris”, în anul 2009, „residenta în satul lui Marcel Iancu-Ein Hod, în Israel”. Artista a avut şase expoziţii personale (în România, Germania şi Israel) şi a participat la numeroase expoziţii de grup şi internaţionale în: Polonia, Mexic, Olanda, Germania, Franţa, SUA ş.a.
”Conducerea Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu apreciază la înalta sa valoare gestul celor doi mari artişti, le adresează şi pe această cale mulţumiri în numele iubitorilor de frumos din Sibiu, şi îi asigură de întregul său respect şi preţuire”, mai spune directorul Silviu Borș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Arte Plastice , donatie , Arts Paris , Ion Isailă , Bibliotecii Județene Astra , Bibliotecii Astra , Silviu Borș , gravuri , Pentru Sibiu , Conducerea Bibliotecii Judeţen , Ein Hod , Mirela Anura Isăilă , Mirela Isăilă , Marcel Iancu
Vizualizari: 2252


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Turci
Acum 4 ore
Resi
Acum 4 ore
Resi
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Pol-Pot