”Nu vă privește pe voi. N-am omorât pe nimeni”, sunt cuvintele mormăite de către nepotul profesoarei găsită moartă pe Transfăgărășan zilele trecute. B.M.E., nepotul profesoarei de sport, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, care susțin că există indicii că acesta ar fi autorul crimei. Azi, la prânz, tânărul a fost adus la audieri.
”Raportat la probele administrate, s-a apreciat că sunt indicii temeinice care duc la bănuiala rezonabilă că fapta a fost săvârşită de B.M.E., nepotul victimei, motiv pentru care, prin ordonanţa procurorului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data 19 mai, s-a dispus reţinerea suspectului B.M.E. , pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19.05.2016", se arată în comunicatul emis tot azi de procurorii sibieni.
Aceștia susțin că din constatările Serviciului județean de medicină legală ”moartea profesoarei din Braşov a fost violentă şi a fost cauzată de asfixia mecanică prin strangulare, fiind evidenţiate leziuni traumatice la nivelul feţei şi membrelor superioare care s-au putut produce prin compresie cu mâna şi care au avut un rol determinant în producerea decesului”.
Trupul neînsuflețit al profesoarei Viorica Boroz a fost găsit pe marginea Transfăgărășanului în ziua de 9 mai, ”aşezat pe sol, mascat de vegetaţia existentă”. Martorii audiați de procurori au declarat că între profesoară și nepot exista o stare conflictuală mai veche, bărbatul amenințând-o cu moartea de mai multe ori. În jurul acestei crime s-a creat un scenariu principal, potrivit căruia obiectul crimei ar fi averea pe care profesoara urma să o moștenească.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Transfagarasan , Viorica Boroz , Tribunalul Sibiu , retinut , audieri , nepot , Lacrimas Profundere
Vizualizari: 3048
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 11 ore
Baciul obsecvios
Acum 11 ore
Adrian
Acum 11 ore
Capatina Marius
Acum 11 ore
Sibian