Actualizare:
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Turnul Sfatului că unul dintre medicii vizați de perchezițiile de astăzi în Sibiu este dr. Cosmina Muntean. Ea are în desfășurare un studiu clinic la Spitalul de Psihiatrie și oferă consultații, în paralel, la clinica privată Carpe Diem.
În plus, dr. Cosmina Muntean este membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie Dr. Gh. Preda din Sibiu, fiind numită de președintele Consiliului Județean.
În urma perchezițiilor procurorii au ridicat înscrisuri atât de la spital cât și de la clinica privată.
Știre inițială:
Procurorii și polițiștii au descins astăzi la mai mulți medici și spitale din țară, înclusiv în Sibiu, într-un caz cu implicații medicale grave.
Medicii sunt acuzați de mai multe fapte, inclusiv de efectuarea unor studii clinice având ca obiect medicamente care, în loc să ajute pacienții, îi îmbolnăvesc. "Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar desfăşoară activităţi nelegale constând în derularea unor studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei", se arată într-un comunicat din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituție care face cercetările în acest caz.
În Sibiu, este vizat Spitalul de Psihiatrie și Clinica Carpe Diem, potrivit unor surse apropiate anchetei.
În total, procurorii fac verificări la 31 de unităţi sanitare aflate pe raza judeţelor Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea. Procurorii dau exemplul unui medic din Arad, care, având şi calitatea de cadru didactic la o universitate din acelaşi oraş, a solicitat și a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea întocmirii unor dosare de pensionare pe caz de boală. În realitate, persoanele în cauză nu suferă de afecțiuni psihice, însă in schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului. Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital si nici nu urmau tratamentul prescris. Mai mult, unora dintre pacienții reali, medicul le condiționa internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuția medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcție de numărul de pacienți înrolați. "Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficiază în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidențiat, îi determina și îi constrângea pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități. Studiile clinice erau efectuate fără consimțământul informat al subiecților, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia. Pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, medicul psihiatru acționa în două modalități: fie prezintă documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura. Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii și pacienți care nu suferă de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acestuia, medicii rezidenți și asistenetele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale. Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observații și în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea", mai arată procurorii.
Anchetatorii consemnează fapte deosebit de grave. Aceștia notează că medicul, în situația în care pacienții nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menținuți în studiu, le administra medicamente conţinând substanțe neadmise în protocolul de studiu. Pentru ca nimeni să nu-și dea seama, medicul nu lua sânge de la aceștia, ci de la cadrele medicale ale secției, astfel încât analizele să iasă conform așteptărilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Înalta Curte , Consiliului Județean , Turnul Sfatului , percheziții domiciliare , În Sibiu , Carpe Diem , Psihiatrie Dr , medicinale , Procurorii Parchetului , Clinica Carpe Diem , Cosmina Muntean
Vizualizari: 11510
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Aurel Metrescu
Acum 33 minute
Magog
Acum 42 minute
Un oarecare
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb