Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Ce pot să facă cei mici de 1 iunie în Sibiu

Ce pot să facă cei mici de 1 iunie în Sibiu

Ziua Internațională a Copilului nu e trecută cu vederea nici în acest an, iar în Sibiu vor avea loc o serie de activități dedicate celor mici.

În Piața Mare din Sibiu vor fi aduse o bună parte dintre atracțiile complexului din Păltiniș. Astfel, toți copii sunt invitați să se distreze între orele 11.00-17.00. Cei mici se vor putea distra într-un castel gonflabil inspirat din Cartea Junglei. Cei mai sportivi se vor putea întrece pe terenul de fotbal acoperit de o peliculă de apă iar cei mai curajoși pot sări de pe trambulină pe un BagJump imens. Pe tot parcursul zilei copiii se vor putea întrece pe traseul de biciclete ce va fi amenajat în Piața Mare. Timpii de concurs vor fi înregistrați individual, pe categorii de vârstă, câștigătorii urmând să fie stabiliți la finalul zilei. Fiecare atracție are anumite limite de vârstă iar pentru BagJump, copiii vor trebui să aibă acordul scris al unui tutore.

Alături de atracțiile Arenei Platoș Păltiniș, Centrul Chinologic „dr. Aurel Greblea” va umple ziua micuților cu bucurie alături de cățeii antrenați de reprezentanții școlii de câini. Micuții se vor putea juca alături de căței în țarcurile special amenajate, vor putea asista la demonstrații de dresaj și vor putea participa chiar la un concurs de manevrat câinele în lesă pe un traseu cu obstacole.

Intrare liberă în muzee și la teatru Cei de la Muzeul Național Brukenthal oferă vizitare gratuită în toate sediile pentru copii și elevi până în vârsta de 18 ani. Aceștia vor avea acces gratuit și în toate unitățile muzeale ale Complexului Național Astra. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu va prezenta de la ora 18:00, spectacolul „Sarea-n bucate” care oferă o adevărata lecţie despre iubire, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile în sală. La centrul sportiv Aria, unde organizatorii au pregătit o mulțime activități la care sunt invitați Mickey & Minnie Mouse, Hello Kitty, precum și concursuri și o tombolă cu premii surpriză. Marele premiu va fi un scooter electric Frewheel. Tariful de participare pentru un copil este de 25 de lei. La Cafeneaua din Librărie, organizatorii îi vor aștepta pe cei mici cu un pahar de lăptic cu miere și sunt invitați să dea viață unui panou uriaș plin cu amprentele lor colorate. „Panoul va fi pus la loc de cinste să-l vadă pentru o săptămână toți cei care ajung în Librăria Habitus. Creioanele colorate vă așteaptă să le fugăriți pe cărțile de colorat, colțul din librărie vă invită la citit și descoperit cele mai interesante jocuri", spun organizatorii.

Pe 1 iunie va avea loc Ziua Porților Deschise la ISU Sibiu, astfel, cei mici vor fi întâmpinați cu autospeciale de stingere a incendiilor cu apă și spumă, autospeciale de descarcerare și acordare a primului ajutor medical, autospeciale de intervenție și salvare de la înălțimi, autospeciala C.B.R.N., autospeciala de transport pentru scafandri de intervenție, autospeciala de transport victime multiple și alte autospeciale destinate intervenției în situații de urgență. Copiii vor afla detalii despre accesoriile de intervenție și ajutați de pompieri, le vor putea utiliza. De asemenea, vor primi informații utile despre cum să-și protejeze viața și sănătatea în cazul apariției unei situații de urgență.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus