Satul Apoș se află la 65 de kilometri de Sibiu, pe Valea Hârtibaciului, însă ar putea fi la fel de bine la capătul lumii. Ca să ajungi în Apoș faci stânga din Bârghiș, apoi slalom printre gropi vreo șase kilometri. Pe aici natura pare să fi fost decor în filmul Jurassic World, iar localnicii par să fi jucat în ”Mihai Viteazul”, de Sergiu Nicolaescu.

Dacă din greșeală ajungeai ca turist pe aceste plaiuri puteai admira dealurile și pădurea, apoi trebuia să faci cale întoarsă. Până acum câteva luni, când un agnițean pe nume Mihai Barbu, împreună cu niște prieteni din București pe care îi leagă dragostea de cai, au pus pe picioare un centru de echitație. Cu aproximativ 200.000 de euro, fonduri europene, au ridicat un complex cu dotări ultra moderne, grajd și teren de antrenament. Se numește Villa Abbatis Equestrian Center și, cu toate că încă n-a fost deschis oficial, deja atrage turiști din țară și străinătate.

”Asociatul meu, Mihai Barbu, este din Agnita și mi-a povestit că bunicii lui aveau proprietăți pe aici. El știa bine terenul acesta, fosta casă parohială, ruina care a ajuns Biserica Evanghelică și ne-am apucat de treabă. Lucrările le-am finalizat în noiembrie și am deschis din martie, dar o lansare oficială încă n-am făcut”, ne-a spus Roxana Hădărean, cunoscut instructor de călărie în România, asociat în acest proiect și manager al centrului de echitație.

Roxana este bucureșteancă dar s-a mutat de câteva luni în Apoș, unde are grijă de cai. ”Mă simt excelent aici și n-am nicio clipă să mă plictisesc. Toată ziua am grijă de cai, fac ceea ce-mi place. În București oricum pierdeam ore bune în trafic și mai bine de jumătate de zi o petreceam tot alături de cai. Acum seara sunt epuizată”, spune Roxana.

Villa Abbatis are 14 cai fericiți, extrem de bine îngrijiți și unul mai frumos ca altul. Cel mai ieftin costă 2000 de euro și cel mai scump peste 6000 de euro. Toți se bucură de cele mai noi echipamente în domeniu, de la boxe cu adăpători automate și podea care a costat 50 de euro metrul pătrat, până la ventilație, spălător cu apă caldă și solar pentru uscare. Terenul de antrenament are drenaj pentru apa de ploaie, nisip silicat și material geo-textil special pentru terenurile de echitație, adus din Germania. Clădirea grajdului a fost proiectată de arhitecți și experți restauratori cu prețuire pentru tradiție și istorie, iar țiglele aduse de la țiglăria tradițională patronată în sat de Prințul Charles.

În construcție se află un spațiu de cazare, cu loc pentru servit masa, pentru turiști și clienți. În curs de elaborare se află un proiect nou pe fonduri europene, pentru o pensiune de lux. Proiectul întregului complex mai cuprinde restaurarea Bisericii Evanghelice, un manej acoperit și amenajarea turistică a unui spațiu mult mai amplu. Investițiile totale sunt de ordinul milioanelor de euro.

”Clienți am început să avem deși încă nu ne-am apucat de promovare. Lumea a venit după recomandări. Săptămâna trecută am avut un grup din Polonia care au stat o săptămână și le-a plăcut foarte mult”, mai spune Roxana Hădărean. Dacă sunteți curioși, o lecție de călărie costă 50 lei, o plimbare călare în natură costă 120 de lei, iar o plimbare cu atelajul, pentru patru persoane, costă 200 de lei.
”Acest loc s-a născut din visul și pasiunea unui om extraordinar după nenumărați ani de muncă susținută și perseverență! Villa Abbatis Equestrian Center este doar o bucățică din acest vis și sunt mândră să fac parte din echipa care îl va dezvolta mai departe”, Roxana Hădărean, asociat și manager.
foto Silvana Armat


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Hartibaciului , Mihai Viteazul , Bisericii Evanghelice , Monicăi Macovei , Prințul Charles , Biserica Evanghelica , Silvana Armat , calarie , ponei , Pentru Sibiu , Jurassic World , Mihai Barbu , Roxana Hădărean , Satul Apoș , În Bucureşti , Sergiu Nicolaescu , Villa Abbatis , Villa Abbatis Equestrian Cente , centru echitatie , Mihai Grăjdeanu
Vizualizari: 28341


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gelu
Acum 6 ore
Lucian
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 7 ore
Emil