Actualizare
Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU București, a precizat pentru Agerpres că echipa de negociatori de la Poliția Capitalei a reușit să îl convingă pe bărbat să renunțe la protest, în jurul orei 14.
Știrea inițială
Un bărbat ameninţă, că se aruncă de la etajul 16 al hotelului Intercontinental din Capitală, acesta fiind baricadat în cameră și ameninţă că se aruncă. Acesta are o cagulă pe faţă şi un banner pe care l-a atârnat de balcon. Bărbatul are circa 30 de ani și reclamă probleme financiare, a precizat Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU București, citat de Agerpres.
Incidentul a fost semnalat astăzi în jurul orei 9.10 de mai multe persoane care treceau prin zonă şi care au sunat la numărul de urgenţă 112, au declarat surse din Poliţia Capitalei pentru MEDIAFAX.
La faţa locului sunt poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie dar şi o ehipă de negociatori.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov, echipa de negociatori a stabilit contactul cu bărbatul.
"Se acţionează cu două autoscări, pernă de salvare şi o ambulanţă SABIF, dar având în vedere caracteristicile terenului din apropierea hotelului şi faptul că persoana se află la60 de metri de sol, perna pneumatică nu poate fi amplasată", a declarat pentru Mediafax Adrian Marin de la ISU Bucureşti-Ilfov.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octav Ganea , Potrivit Inspectoratului Şcola , Poliţia Capitalei , Hotelului Intercontinental , Alexandru Adrian Marinică , Poliției Capitalei
Vizualizari: 2928
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Adi Gliga
Acum 10 ore
Calitate nu cantitate
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Nemo
Acum 11 ore
Ion Iliescu