Luni,
27.10.2025
Innorat
Acum
7°C

O femeie şi cele trei fiice ale ei, înjunghiate în Franța, aparent din cauza hainelor prea lejere

O femeie şi cele trei fiice ale ei, înjunghiate în Franța, aparent din cauza hainelor prea lejere

O mamă şi cele trei fiice ale ei au fost rănite cu cuţitul, marţi dimineaţa, de către vecinul lor de reşedinţă de vacanţă, la Garde-Colombe (Hautes-Alpes), a declarat primarul acestei comune Edmond Francou pentru Reuters.

Potrivit unor mărturii culese de Jandarmerie, agresorul s-a apropiat de victime, instalate în apartamentul vecin, deranjat se pare de ţinutele acestora pe care le considera prea lejere, informează News.ro

"Există oameni care vorbesc despre această explicaţie pentru acest gest, dar, pentru moment, nu trebuie să amestecăm lucrurile", a îndemnat Edmond Francou.

"Motivul acestei agresiuni este încă neclar", a subliniat el. Agresorul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, care a reuşit să fugă, a fost reţinut ulterior de jandarmi şi plasat în arest preventiv. Una dintre victime, în vârstă de 8 ani, a fost transportată cu un elicopter la un spital în Grenoble. Fata avea un plămân perforat, potrivit lui Francou.

Mama şi celalte fiice ale ei, mai mari, care au fost rănite mai puţin grav, au fost transportate la un spital în Gap.

Viceprimarul din Laragne-Monteglin (Hautes-Alpes), Jean-Marc Duprat, a declarat că fetele au vârsta de 8, 12 şi 14 ani, şi se aflau în vacanţă în staţiunea alpină vecină, potrivit The Associated Press.

Atacatorul, care nu le cunoştea, a fost deranjat că purtau pantaloni scurţi şi tricouri, a adăugat viceprimarul.

Laragne-Monteglin se află la 180 de kilometri de Nisa, unde un tunisian a ucis 84 de persoane de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie, când a intrat cu un camion frigorific în mulţime, după un foc de artificii cu ocaziua Zilei Naţionale a Franţei.

foto www.ledauphine.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Olingpia Gafosdea

Acum 9 ani

Apăi spune așa, fratele meu, ca sa înțelegem toti. Deci asta era cauza reala: " Laragne-Monteglin se afla la 180 km de Nisa, unde un tunisian a ucis 84 de persoane de Ziua (căderii) Bastiliei pe 14iulie....."
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus