Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Micile afaceri din Sibiu. Cel mai căutat croitor din oraș

Micile afaceri din Sibiu. Cel mai căutat croitor din oraș

În magazinul Dumbrava, la etajul doi, atelierul lui Ilie Blană este printre cele mai longevive din Sibiu. Împreună cu soția sa, Elena, are de nouă ani un mic atelier de croitorie, unde prețurile nu s-au schimbat tot de nouă ani.

Împreună cu soția sa lucrează în micul atelier și spune că amândoi s-au îndrăgostit în tinerețe de meseria aceasta, iar după ce au lucrat în aceeași fabrică au decis să pornească pe același drum și în viață. Cei doi sunt căsătoriți de 45 de ani, iar de la jumătatea acestora lucrează împreună. La cei 62 de ani ai săi, Ilie Blană nu se plânge că nu mai face față comenzilor și își întâmpină de fiecare dată clienții cu zâmbetul sincer. Spune că abia acum începe cu adevărat să muncească. Face croitorie din 1969 și crede că dacă faci asta cu pasiune, rezultatele pe care le obții sunt pe măsura așteptărilor. „De 47 de ani fac croitorie și o fac cu mare drag chiar și acum. De la 14 ani m-am apucat de croitorie, am făcut ucenicie la locul de muncă vreo trei ani de zile, pentru că atunci nu se făcea cum e acum, mai multă teorie decât practică. Pe vremea aceea un an de zile făceam doar practică, iar două luni făceam teorie, doar atât. Era obligatoriu ca după trei ani să știi să faci un sacou, un pantalon, absolut tot ce se numește îmbrăcăminte, inclusiv de damă”.

După ce a terminat ucenicia a început să lucreze la cooperativa „Îmbrăcămintea”, iar după vreo zece ani a plecat la „Steaua Roșie”, pe postul de creator de modele. Acolo a stat doar trei ani, iar apoi ”s-a privatizat”. „M-am asociat cu o colegă și împreună am deschis o firmă care a rezistat câțiva ani și am lucrat doar pe export, dar după o vreme fiecare am luat-o pe alte drumuri și fiecare ne-am făcut firma proprie”.

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (13)

Ce trebuie să știe un croitor

”După ce exportul nu a mai dat roade, mi-am deschis o firmă pe persoană fizică pentru a face croitorie. Cel mai mult îmi pare rău că nu am făcut asta încă de când am scăpat de ucenicie, pentru că era mult mai bine. Aici, în Dumbrava sunt de nouă ani și fără să par lipsit de modestie vă spun că nu cred că există croitorie în Sibiu care să aibă atât de mult de lucru. Mulți dintre cei intră în magazin nu vin să cumpere ceva, ci vin la croitorie”, spune Ilie Blană. Un regret are: nu se mai caută atât de mult croitoria. „După ‘90 în loc să se facă școli profesionale pentru asta, au fost eliminate. Ca să fiu sincer, generațiile de după ‘90 nu au mai învățat croitorie așa cum ar fi trebuit, să știe să facă de la zero un produs. Eu acum m-am axat doar pe modificări, dar prima dată când am deschis aici, în Dumbrava am făcut fuste și pantaloni, dar apoi am văzut că am multe de reparat, de modificat, iar câștigul era bun, așa că am decis să mă îndrept doar spre partea aceasta”.

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (11)

La coadă

Numărul celor care îi trec pragul croitoriei este mare, dar nu știe să spună o cifră, pentru că niciodată nu și-a numărat clienții care au venit. Totuși, tinerii sunt cei care apelează cel mai adesea la priceperea lui Ilie Blană atunci când vor să ajusteze un pantalon sau o fustă, iar lui îi place să se înconjoare de tineret. „Eu nu prea stau cu boșorogi ca mine, stau cu tineretul mai mult, că am dat și eu în minte lor”, spune râzând. „E singura croitorie unde se stă la coadă ca pe vremea lui Ceaușescu. Atunci stăteai la coadă pentru mâncare, acum stau oamenii la coadă la mine să le modific hainele”.

Deși pe ușa de la intrare scrie că programul începe la 12, nici vorbă ca Ilie Blană să se apuce doar atunci de treabă. „Înainte deschideam mai repede, dar acum am foarte mult de lucru și stau aici încuiat de dimineață pentru a putea termina lucrurile clienților, pentru că nu pot să le spun acestora când vin să revină mai târziu că nu e gata haina lor. La mine trebuie să fie gata totul la timp și cred că și din această cauză nu duc lipsă de clienți”.

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (10)

Aceleași prețuri de nouă ani

De când a deschis croitoria în magazinul Dumbrava, Ilie Blană a păstrat aceleași prețuri pentru modificarea hainelor. Astfel, scurtarea pantalonilor sau a fustelor costă 10 lei, scurtarea lungimii sacoului sau a paltonului costa 25, respectiv 30 de lei, o schimbare de fermoar e 10 lei la fustă și pantaloni, iar la o geacă e 20 lei, iar strâmtarea pantalonilor costă 15 lei. ”Mulți vin și îmi zic, «vai, tot prețul ăla îl ai?». De când am deschis aici, de nouă ani, nu am schimbat prețurile deloc și nici nu am de gând să le schimb. E bine și pentru mine, dar și pentru clienți. Singurul lucru pe care l-am adăugat în această perioadă este taxa de urgență, de cinci lei pentru cei care vin și vor să le modifici pe loc. Dar cu toate acestea, cred că prețurile sunt acceptabile și cred că asta a contat pentru clienții care vin constant la mine”.

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (9) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (8) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (7) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (6) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (5) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (4) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (3) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (2) Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (1)

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (15)

Micile afaceri Ilie Blana Cel mai cautat croitor din oras (18)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

Sîrbu Sevastita

Acum 7 ani

Si eu am multe de modificat!
Raspunde

...

Acum 7 ani

Aprig nea Ilie. Conform cifrelor: la 14 ani in business, la 17, maxim 18 insurat, si de atunci in linie dreapta catre succes. Sculatul de dimineata si insuratul devreme, cum ar veni. Multi inainte.
Raspunde

Cristi

Acum 7 ani

E lucru slab. La el nimic nu se poate. Nimic nu stie. Nimic nu vrea
Raspunde

Serban alexandra

Acum 7 ani

Mai bine sa iti spuna in fata ca nu poate sau nu stie decat sa faca pe stiutorul si sa ii duci la scurtat o rochie de mireasa si sa ti-o faca mai scurta in fata si mai lunga in spate de se vede de la 1 km,asa cum mi-a facut-o mie un bosorog de "croitor"de pe distributiei....mi-a nenorocit-o...
Raspunde

Cristi

Acum 7 ani

E lucru slab nea ilie. La el nimic nu se poate. Nimic nu vrea. Nimic nu stie.
Raspunde

@ Cristi

Acum 7 ani

Te-ai dus cu un tricou pt ca sa-ti faca din el un palton sau macar un sacou?
Raspunde

-

Acum 7 ani

pardon ,ca nu ajunge un tricou pentru captuseala,dar pentru vatelina intr-un strat sau doua se pot folosi si penele de pinguin,important este sa scrie pe paltonul cu vatelina in doua straturi din pene de pinguin si cu guleras din blana de pui de foca si cu intarituri de paspoal din piele de balena ca indeplineste conditiile de eco-tex
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

....da' ca ata ce folosesti? flocu din blana de lebada?
Raspunde

LaFlemme

Acum 7 ani

Da' bon fiscal da?
Raspunde

Corina

Acum 2 ani

Dezamagitor!!! Nu stie sa scurteze o rochie si sa faca un tiv !!! Si extrem de scump pentru cum lucreaza!
Raspunde

Andreea Girtonea

Acum 8 luni

O un om deoarece nu poate fi numit domn….. daca nu știe sa vorbeasaca cu clientiii…. Sunt foarte dezamagita…… daca dumnealui crede ca oamenii stau după biletele lui lipite prin magazinul Dumbrava sa îl găsescă . Dupa ce caut loc de parcare sa parchez mașina plătesc parcarea ….. ca apoi dansul când îl sun când sunt in magazinul dumbrava pentru ca etajul 2 era închis sa ma ia in ras ca nu ii văd biletele lipite prin magazin … oarecum îl deranjase…. . spunându-i ca nu sunt din Sibiu…. nu vreau sa îl jignesc ….dar degeaba are par alb daca la varsta lui nu stie sa vb cu oamenii…..Rușine…..:..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus